Spectacole de teatru pentru copii, transmise online

Începând de marți, Teatrul Ţăndărică din București va transmite gratuit, pe pagina de Facebook „Teatrul Ţăndărică România”, spectacole pentru copii.

Ele vor putea fi vizionate de luni până vineri, de la ora 10.00, şi sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00.

Marţi, de la ora 10.00, copiii şi părinţii pot urmări spectacolul „Copacul cu jucării”.

Miercuri, la aceeaşi oră, „Cei trei purceluşi”, joi – „Apolodor”, vineri – „Mica Sirenă”, sâmbătă, ora 11.00 – „Răţuşca cea urâtă”, iar duminică, ora 11.00 – „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”.

Activitatea Teatrului Ţăndărică a fost suspendată până pe 31 martie, în contextul coronavirusului.

Tot în această perioadă vor fi postate pe reţelele de socializare oficiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, concursuri, jocuri, spectacole ale Teatrului de Păpuşi ‘Licurici’, recenzii de cărţi, poveşti digitale şi recitaluri de muzică.

De asemenea, liceenii din Bbucureşti sunt invitaţi să se înscrie la un concurs de creaţie literară ”Lumea de mâine”, genul Fanstasy, iniţiat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Capitalei.

Regulamentul şi fişa de înscriere sunt pe site-ul instituţiei.

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.