Competiție pentru soluții de limitare a efectelor coronavirusului!
Articol de Andra Radu, 3 aprilie 2020, 18:09
Ministerul Educaţiei şi Cercetării lansează o competiţie pentru oferirea de soluţii inovatoare în cadrul „Programului 2 – Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin cercetare, dezvoltare şi inovare (PNCDI III)”, în vederea susţinerii intervenţiilor eficiente în limitarea răspândirii pandemiei COVID-19 pe teritoriul României.
Competiţia este lansată de minister, prin Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării şi Inovării (UEFISCDI).
Sunt supuse competiţiei cele şapte teme de cercetare aprobate de Ministerul Sănătăţii, care au ca obiectiv accelerarea cercetărilor ştiinţifice care pot contribui la combaterea răspândirii COVID-19 prin: prevenţie eficientă, diagnosticare rapidă şi facilitarea ca toţi cei afectaţi să primească îngrijiri optime, susţinerea intervenţiilor eficiente în limitarea efectelor pandemiei, oferirea de soluţii pentru reducerea impactului asupra cetăţenilor.
Obiectivele specifice pentru fiecare temă de cercetare sunt:
* Tehnici avansate de management al epidemiei în comunitate: realizarea unor instrumente şi metode moderne şi eficiente de prevenire, predicţie, control şi monitorizare a transmiterii asimptomatice şi simptomatice în cadrul comunităţilor;
* Abordări inovative în tratamentul şi controlul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2: realizarea şi testarea unor produse sau dispozitive inovative sigure, eficiente şi eficace cu rol în tratamentul şi/sau controlul infecţiei la pacienţii cu forme medii şi severe;
* Evaluarea eficacităţii şi siguranţei utilizării unor protocoale de tratament inovative: aplicarea practică şi evaluarea eficacităţii şi siguranţei unor protocoale de tratament inovative sau utilizate în alte ţări;
* Tehnici avansate şi creşterea performanţei în detecţia precoce a virusului SARS-CoV-2: obţinerea şi validarea de metode de diagnosticare rapidă şi fiabilă a infectării;
* Secvenţierea genomului SARS-CoV-2 şi analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România: tehnici de monitorizare a patogenităţii tulpinilor circulante în diferite regiuni geografice din România, în relaţie cu exprimarea fenotipică a infecţiei la persoanele SARS-CoV2 pozitive şi a potenţialului de adaptare la organismele umane, bazate pe secvenţierea genomului SARS-CoV-2;
* Dezvoltarea de noi tehnologii, medicamente şi vaccinuri pentru prevenirea SARS-CoV-2: obţinerea de metode, instrumente şi mijloace medicale eficiente cu scop profilactic;
* Dinamica transmiterii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României: identificarea de metode epidemiologice de control şi atenuare a transmiterii a virusului SARS-CoV-2 pe bază de modele de propagare şi de estimare a potenţialului de evoluţie a epidemiei.
„Soluţiile sunt date de către conducătorul consorţiului (organizaţia publică de cercetare) la o problemă ridicată de administraţia publică, sub formă de produse, servicii şi/sau procese de fabricaţie inovatoare. Competiţia organizată în cadrul acestui apel este de tip ‘top-down’ (licitaţie restrânsă), fiind organizată conform HG 1265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu modificările si completările ulterioare”, a menţionat ministerul.
Un al doilea set de teme de cercetare va fi lansat în competiţie până la jumătatea lunii aprilie. Detalii cu privire la modalitatea de desfăşurare a competiţiei sunt disponibile pe pagina https://uefiscdi.gov.ro/solutii.
Idei noi de proiecte de cercetare sunt colectate pe pagina Ministerului Educaţiei şi Cercetării – http://www.research.gov.ro/ro/articol/5165/bursa-de-idei-de-cercetare-pentru-noul-coronavirus-sars-cov-2.