Daniel Tudorache: Peste 500 de persoane primesc azi pachete cu alimente de la Primăria Sectorului 1! 

Edilul Daniel Tudorache a declarat, astăzi, pentru București FM că peste 550 de persoane vor primi pachete gratuite cu alimente pentru 7 zile. Numărul beneficiarilor este în creștere, a spus primarul din Banu Manta.
Pachetul cu alimente este achiziționat de la bugetul local. Dar, la cerere, beneficiarilor li se pot aduce și medicamente, dar, conform legislatiei în vigoare, acestea vor fi plătite de către persoanele în cauză.
Pachetele cu alimente sunt livrate de către 110 angajați ai Primăriei Sectorului 1 și voluntari. Aceștia beneficiază de echipament de protecție complet și, înainte de a pleca pe teren,  sunt testați pentru a nu fi infectați cu coronavirus, a mai declarat, edilul din Banu Manta.
Daniel Tudorache a explicat că, în momentul de față, conform legislației anterioare ordonanțelor militare, Primăria Sectorului 1 poate ajuta cu alimente, pe baza unei anchete sociale, persoanele care au venituri mici sau au probleme cu deplasarea.
Ordonanțele militare nu oferă nici o posibilitate legală de a extinde ajutoarele alimentare pentru toți cetățenii care au depășit 65 de ani.
„Pe cetățenii care au împlinit 65 de ani i-am fi putut ajuta dacă, prin ordonanță, li s-ar fi interzis părăsirea domiciliului. Atâta timp cât le permite două ore pe zi să iasă din domiciliu, nu avem cadrul legal să-i ajutăm”, a declarat primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.