Ascultă Radio București FM Live

Victor Rebengiuc și Marian Râlea, Mihai Constantin și Tamara Buciuceanu, în spectacole online ale Teatrului Bulandra

Victor Rebengiuc și Marian Râlea, Mihai Constantin și Tamara Buciuceanu, în spectacole online ale Teatrului Bulandra
Foto: Sursa foto: bulandra.ro

Articol de andreiabarsanbfm, 7 aprilie 2020, 11:56

Texte importante ale literaturii universale, mari actori, regizori de renume, asta a însemnat, ani de zile, proiectul managerial al lui Alexandru Darie. Sigur, au fost și montări nereușite, pentru că niciun creator nu poate fi tot timpul la fel de inspirat. Uneori au fost investiții nejustificate, bugete prea mari pentru spectacole ce nu au trecut rampa. Din păcate, doar despre ele s-a vorbit după moartea lui Alexandru Darie.

În privința numărului de spectacole dintr-o stagiune, principiul lui a fost puțin și bun. Din nefericire, prea puțin pentru ce ar fi putut oferi pe scenă minunații actori ai Bulandrei.

În aceste zile, însă, putem descoperi aceste spectacole din patrimoniul Teatrului Bulandra. Iar vizualizările trec de 4 K, de fiecare dată.

Instituția a anunțat programul acestei săptămâni:

Miercuri, 8 aprilie, la ora 19.00, este programat spectacolul ”Marmură” de Iosif Brodski ( Premiului Nobel ), pus în scenă de Yuri Kordonsky, cu Victor Rebengiuc și Marian Râlea.

Probabil e cel mai potrivit spectacol pentru perioada pe care o traversăm.

Despre lucrul cu actorii și textul ales, regizorul Yuri Kordonsky scria: “Îmi doresc din tot sufletul ca acest text să fi fost o provocare pentru actori. Am putut monta piesa aceasta, fiindcă ambii actori sunt intelectuali; ei au şi transmit puternic emoţia, dar au şi nişte minţi minunate, cu experienţă şi cunoştinţe despre istorie, ei înşişi fiind martori direcţi ai unor cataclisme istorice, martorii evenimentelor care au avut loc aici în ultimele decenii, evenimente care au schimbat faţa lumii. Piesa aceasta nu poate fi jucată de actori care n-au capacitatea de a aprecia poezia, arta. Cei doi trăiesc în ARTĂ. Viaţa însăşi e artă, de aceea ei pot vorbi şi simţi aceste teme, aceste subiecte care l-au frământat atât de mult pe Brodski…”

Pentru interpretarea sa, Marian Râlea a primit trofeul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal.

Sâmbătă, 11 aprilie, de ora 19.00,  se va difuzaÎnsemnările unui necunoscut”, după F. M. Dostoievski, dramatizarea Ion Cojar, un alt spectacol în regia lui  Alexandru Darie.

În distribuție: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu și Ion Besoiu, Alexandru Potoceanu, Ana Ioana Macaria, Manuela Ciucur, Marian Râlea, Gheorghe Ifrim, Petre Lupu, Mirela Gorea, Andrei Runcanu, Bogdana Darie, Ilinca Manolache, Lucian Ifrim, Antoaneta Cojocaru, Matei Constantin.

Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 09:18

Astăzi sărbătorim Ziua Planetei Pământ

În fiecare an, la 22 aprilie, se sărbătorește Ziua Planetei Pământ (sau Ziua Pământului/Earth Day), manifestare care, în 2025, are ca...

Astăzi sărbătorim Ziua Planetei Pământ
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 06:56

Vreme caldă la București!

Astăzi, la București, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, transmite Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi...

Vreme caldă la București!
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 23:19

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 22:58

Dinamo București „pune bețe în roate” campioanei României, după ce își anulează invincibilitatea în fața Universității Craiova în acest sezon din Superligă: atacanții oltenilor „tranșează” jocul de pe Arena Națională

Dinamo București și Universitatea Craiova s-au înfruntat în epilogul etapei care a culminat cu jumătatea play-off-ului din Superligă, într-un...

Dinamo București „pune bețe în roate” campioanei României, după ce își anulează invincibilitatea în fața Universității Craiova în acest sezon din Superligă: atacanții oltenilor „tranșează” jocul de pe Arena Națională
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 18:14

Sistemul Energetic Național a trecut cu bine de cea mai dicilă etapă din timpul Sărbătorilor!

România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă – prima și a doua zi de...

Sistemul Energetic Național a trecut cu bine de cea mai dicilă etapă din timpul Sărbătorilor!
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 16:44

Ce prevăd canoanele Bisericii Catolice după decesul Papei Francisc

Procedura pe care Vaticanul o declanșează în urma decesului unui papă privește, pe de o parte, pregătirile funeraliilor pontificale și, pe de...

Ce prevăd canoanele Bisericii Catolice după decesul Papei Francisc
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 15:27

CANICROSS – pentru om si prietenul lui credincios

Canicross Fun Run – o poveste de camaraderie om–câine. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 mai 2025, în zona „Cafeneaua Actorilor”....

CANICROSS – pentru om si prietenul lui credincios
Actualitate luni, 21 aprilie 2025, 15:06

Sector 6: Idei de petrecut timpul liber

Bucureștenii sunt invitati in Parcul Drumul Taberei, sa participe la mai multe activitati, de pilda,  se pot plimba pe lacul din Parcul Drumul...

Sector 6: Idei de petrecut timpul liber