Trafic deviat pe A2, din cauza unor lucrări
Articol de bucurestifm, 14 aprilie 2020, 09:16
Pe Autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 17 și 23, traficul a fost deviat de pe calea 1 (sensul către litoral) pe calea 2 (sensul către București), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Măsura devierii se menține până la data de 15 iunie, pentru efectuarea de lucrări de frezare și asfaltare.
Astăzi sunt instituite mai multe restricții de circulație
- DN 7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, unde se va circula pe un fir, alternativ, dirijat cu piloți de trafic, pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă, astfel:
- între kilometrii 162 – 164, pe raza localității Milcoiu, județul Vâlcea, pentru reparații asfaltice, între orele 07:00 – 18:00, se circulă dirijat de piloți de circulație pe 1/2 cale
- între kilometrii 202 – km 203, pe raza localităților Călimănești-Brezoi, se vor executa reparații asfaltice între orele 07:00 -18:00,
- între kilometrii 176+400 metri – km 176+800 metri, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, se execută lucrări de montare parapet, între orele 8:30 -15:30.