Cinema, Muzică, Operă, Balet şi alte evenimente online de astăzi, 15 aprilie

CINEMA

În cadrul modulului Responsabilitate istorică şi adevăr în filmele lui Nicolae Mărgineanu – portret de regizor, prezentat de criticul Elena Dulgheru la Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură „Ioan I. Dalles”, cu acordul cineastului, încă poate fi vizionat on-line filmul său „Fals tratat de mântuire a sufletului”, realizat în 2018 după un scenariu de Bogdan Adrian Toma (colaborator al maestrului Mărgineanu şi la mai recentul film „Cardinalul”), ce porneşte de la tema controversatei „vânătorii de securişti”, practicate de CNSAS după 1989, pentru a urmări dosarul unei presupuse colaborări cu Securitatea a unui cleric şi a sinuciderii unui student, ipotetic legate de acest caz. În distribuţie: Ioan Andrei Ionescu, Bogdan Nechifor, Remus Mărgineanu, Maria Ploae.

 

MUZICĂ

* În Sala de concert digitală din Austria puteţi urmări, începând cu ora 15:30, pe pianista Maria Răduţu interpretând lucrări de pe albumul „Insomnia” – Musikvideos, alături de invitaţii: Klemens Sander, Laurenz Sartena, Clemens Salesny.

* Casa Artelor „Dinu Lipatti” organizează Ziua Mondială a Artei – Ediţie Online, la care Radio Bucureşti FM este partener media. Pe reţelele de socializare Facebook, Youtube şi Instagram sunt postate audiţii din creaţia lui Dinu Lipatti şi fragmente din Expoziţia intitulată „Dinu Lipatti şi Casa Artelor Dinu Lipatti de Ziua Mondială a Artei”, prin care Centrul Cultural de Excelenţă aduce un omagiu genialului pianist şi compozitor, considerat datorită personalităţii sale artistice excepţionale, unul dintre cei mai mari interpreţi ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea, din lume. De la ora 17:00, doar pe pagina de Facebook, va fi transmis recitalul extraordinar „Balada, un secol de muzică”, susţinut de doi artişti de talie internaţională: violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Angela Drăghicescu. Programul cuprinde lucrări de: Dinu Lipatti, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Mihail Jora, Constantin C. Nottara, Mircea Chiriac, Dumitru Capoianu, Tiberiu Olah.

* Până astăzi Filarmonica de Stat din Târgu Mureş vă oferă, pe canalul său de Youtube, înregistrarea concertului vocal-simfonic extraordinar Pascal dirijat în data de 26 mai 2016 de Alpaslan Ertüngealp ce are în program „Missa Sacra” de Robert Schumann. Solistă: Claudia Bataragă – soprană.

* Festivalul şi Concursul „George Enescu” Online a programat difuzarea, de astăzi până pe 18 aprilie, pe https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/ a înregistrării concertului susţinut sub bagheta dirijorului Christian Badea de Orchestra Filarmonică din St. Petersburg alături de Corul Academic al Radiodifuziunii Române. În program: Poemul simfonic „Isis”, de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu, după schiţele autorului), Concertul nr. 1 în la pentru vioară şi orchestră de Dmitri Şostakovici – solist Vadim Repin şi Simfonia a IX-a în mi – „Din lumea nouă”, de Antonin Dvořák.

* Karanténestek / Recitalurile pe vremea carantinei continuă online pe site-ul: Budapest Festival Orchestra, unde, de la ora 20:45, sunt difuzate: Canonul în Si „Aus tiefer Not schrei’ ich zu Dir” şi prima parte, „Ich ruf’ zu Dir, Herr Jesu Christ” din Concertul în Si de J. S. Bach; Divertimento în Mi bemol de Joseph Haydn; 4 lucrări de Béla Bartók; Concertino în Si, în Do şi în Re de Giuseppe Torelli; Trio pentru violă, clarinet şi pian – „Kegelstatt” de W. A. Mozart.

* CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, a lansat pe pagina sa de Facebook sesiunile #iubimarta Împreună în online! unde puteţi urmări zilnic artişti, muzică şi mesajele lor.

 

OPERĂ ŞI BALET

* Opera Naţională Bucureşti transmite, de la ora 18:30, pe site-ul său şi pe pagina de Facebook a instituţiei, înregistrarea spectacolului de balet din 18 mai 2019 cu „Peer Gynt” de Edvard Grieg, cu actorul Ion Caramitru ca invitat şi „Carmina Burana” de Carl Orff, în coregrafia lui Davide Bombana.

* Pe site-ul  Operei de Stat din Viena, de la ora 21:00 puteţi viziona înregistrarea reprezentaţiei din 21 aprilie 2019 cu opera „Parsifal”, de Richard Wagner, în regia lui Alvis Hermanis, cu: Simon O’Neill, René Pape, Elena Zhidkova, Boaz Daniel, Thomas Johannes Mayer. Dirijor: Valery Gergiev.

* Până pe 19 aprilie, pe site-ul https://www.operadeparis.fr este difuzată înregistrarea spectacolului „Soirée «Hommage à Jerome Robbins»” cuprinzând patru coregrafii ale celui omagiat, care considera Baletul Operei din Paris drept a doua sa familie după New York City Ballet: „Fancy Free”, „A Suite of Dances”, „Afternoon of a Faun” şi „Glass Pieces”. Solişti: Eleonora Abbagnato, Amandine Albisson, Alice Renavand, Sae Eun Park, Stéphane Bullion, Hugo Marchand, Karl Paquette, François Alu, Paul Marque. Dirijor: Valery Ovsyanikov.

 

ALTE EVENIMENTE

* Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” vă oferă spre vizionare online, de la orele 14:00 şi, respectiv, 16:00, pe canalul său de YouTube, şi pe paginile sale de Facebook şi de Internet, înregistrarea live a conferinţei „Să fim veseli ca să nu fim trişti”, susţinută în 24 februarie 2019 de Toni Grecu.

* Sub genericul „Tănase, un Teatru al tuturor” Teatrul de revistă bucureştean lansează, astăzi, de la ora 18:00, spectacolul – companie „Artiştii vă trimit mesajele lor!”. Zi de zi, la aceeaşi oră, fiecare artist va veni în casele voastre, cu gânduri bune, cu emoţie şi cu dragoste, cu momente artistice dedicate special, vouă… pe care le puteţi urmări pe site-ul, pagina de Facebook, pe canalul de Youtube şi pe platforma de Instagram ale instituţiei.

* Teatrul „Stela Popescu” vă propune două evenimente zilnic live pe pagina sa de Facebook: de la ora 17:00, „O fabulă pe zi pentru copii”, iar de la ora 20:00, „Lecturi din carantină”. Pe site-ul şi canalul de Youtube ale Teatrului „Stela Popescu” găsiţi înregistrările de până acum ale acestor două programe.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.