Avertizare ANM de instabilitate atmosferică în aproape toată țara!
Articol de , 29 aprilie 2020, 18:16
Potrivit meteorologilor până joi la ora 22.00 în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat căderi de grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși punctiform, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala și în primele zile ale lunii mai în majoritatea regiunilor.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţionalã de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizãri de vreme severã imediatã.