Ascultă Radio București FM Live

Cinema, Muzică, Operă, Balet şi alte evenimente online de astăzi, 30 aprilie

Cinema, Muzică, Operă, Balet şi alte evenimente online de astăzi, 30 aprilie

Articol de , 30 aprilie 2020, 13:20

CINEMA

* Cu ocazia Zilei cinematografiei maghiare, Institutul Balassi din Bucureşti vă oferă, de la ora 18.00, pe site-ul său, comedia din 1969 „A veréb is madár / Şi vrabia e pasăre” în regia lui Hintsch György, cu Laszlo Inke şi Ferenc Kállai, despre doi fraţi gemeni, care au avut destine foarte diferite: în timp ce Sandor a emigrat în America şi s-a îmbogăţit, Zoltan a rămas în Ungaria şi îşi câştigă traiul muncind din greu.

* Astra Film Festival difuzează, pe site-ul său şi pe pagina sa de Facebook, de la orele 19:00 şi, respectiv, 22:00, „Lecţii simple”, producţie din 2018 regizată de Dorottya Zurbó, despre Kafiya, pe care mama sa a ajutat-o să fugă din Somalia pentru a scăpa de o căsătorie aranjată cu un bărbat mai în vârstă. Acum trebuie să ia totul de la zero în Ungaria, într-o lume total opusă celei în care a trăit: să înveţe limba, obiceiurile, istoria, cultura acestei lumi. Găseşte iubirea şi, odată cu ea, o nouă religie – cea despre care părinţii îi spuneau că e păgână. Fiecare pas spre adaptare este o renunţare la viaţa din trecut. Unde se află totuşi limita?

 

MUZICĂ

* Pe pagina de Facebook a Accademia di Romania in Roma, de la ora 16:00, în cadrul proiectului „Muzicieni români la Roma”, Ramona Horvath interpretează, de Ziua Internaţională a Jazzului, „Anema e Core” de Salve D’Esposito.

* Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti îşi continuă stagiunea online difuzând, pe pagina sa de Facebook, de la ora 18:00, înregistrarea concertului susţinut pe scena Ploieşti Jazz Festival 2018 de Ploieşti Big Band Jazz Society, care alătură suflătorii de alamă ai orchestrei simfonice şi Ploieşti Jazz Trio, sub bagheta dirijorului Rick Condit, având-o ca solistă pe Luiza Zan.

* În cadrul stagiunii online, Filarmonica „George Enescu” îl sărbătoreşte, la împlinirea vârstei de 70 de ani (27 aprilie), pe dirijorul şi pianistul german Christian Zacharias, care a acceptat titlul de director de onoare al acestei instituţii. De la ora 19.00, pe site-ul, pe pagina de Facebook şi pe canalul YouTube ale instituţiei, puteţi urmări înregistrarea concertului susţinut în 5 octombrie 2018 de Orchestra simfonică, condusă de Christian Zacharias, în dublă ipostază de dirijor şi solist, având un program exclusiv Ludwig van Beethoven: selecţiuni din „Creaţiunile lui Prometeu”; Concertul nr. 3, în do, pentru pian şi orchestră şi Simfonia nr. 2, în Re. Înregistrarea poate fi accesată gratuit timp de 48 de ore după postarea sa.

* Filarmonica de Stat Sibiu transmite, de la ora 19:00, pe Website-ul instituţiei şi pe pagina sa de Facebook, Concertul pentru vioară şi orchestră în Re de Erich Wolfgang Korngold – solist Vlad Răceu, din prima parte a concertului susţinut în 16 mai 2019 sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea. Înregistrarea va fi transmisă şi pe posturile locale de televiziune: TV Eveniment, TV Sibiu şi TV Nova.

* În cadrul campaniei #muzicadăputere, Filarmonica Braşov prezintă, de la ora 19:00 în sala virtuală de pe pagina sa de facebook un concert de excepţie ce a marcat în anul 2018 momentul aniversar al acestei instituţii la împlinirea celor 140 de ani de existenţă. Sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal Orchestra simfonică interpretează două lucrări de Antonin Dvořák: Concertul pentru violoncel şi orchestră în si – solist Alexander Rudin (Rusia) şi Simfonia a VIII-a în Sol.

* Pianistul Alexandru Plăcintă susţine un „Concert de Acasă”, de la ora 20:00, pe https://www.cluborfeu.live. În program: Sonata „Appassionata” de Ludwig van Beethoven; Scherzo op. 31 nr. 2 de Frédéric Chopin; „Vallée d’Obermann2 de Franz Liszt şi Toccata din Suita op. 10, nr. 2 de George Enescu.

* Karanténestek / Recitalurile pe vremea carantinei continuă online pe site-ul: Budapest Festival Orchestra, unde, de la ora 20:45, sunt difuzate: Sonata în Si bemol de Antonio Vivaldi, „Dances of the Clown” de Árpád Könczei, Sonata pentru clarinet şi fagot de Francis Poulenc, „Raindrops” de László Adrián Nagy, Vals din suita „Antique” de John Rutter şi Trio în re, op. 49, nr. 1 de Felix Mendelssohn-Bartholdy.

* Filarmonica „George Enescu” şi Asociaţia „Clasic e fantastic” difuzează pe site-ul şi pe pagina de Facebook ale Filarmonicii, precum şi pe cea a Asociaţiei, înregistrarea concertului „Dimineţi, ceasornice, despărţiri şi alte surprize cu Papa Haydn” susţinut pe 27 octombrie 2013 de Orchestra inginerilor „Petru Ghenghea”, dirijată de Andrei Iliescu, în cadrul demersului educativ Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica. Solist: Ion Lazăr. Comentează: Cristina Sârbu

* Până pe 1 mai, pe https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/ este postată înregistrarea concertului susţinut pe 10 septembrie 2019 la Sala Palatului de Orchestra Română de Tineret sub bagheta dirijorului Michael Sanderling. În program: Concertul Românesc de György Ligeti, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do de Serghei Rahmaninov şi Cvartetul cu pian nr. 1 în sol de Brahms / Schönberg – solist Nobuyuki Tsujii.

* Concertele din Mica săptămână de muzică veche 2019 le puteţi asculta pe pagina de facebook şi pe canalul de youtube ale Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Este vorba de: recitalul de muzică veche la lăută şi multe alte instrumente medievale şi renascentiste dat pe 8 noiembrie de Nicolae Szekely din Hunedoara; muzică veche din sudul Italiei interpretată în 9 noiembrie de Specimen Teatro din Lecce, Italia şi muzică veche din Europa adunată cântată de formaţia Truverii pe 10 noiembrie.

 

OPERĂ ŞI BALET

* Opera Naţională Bucureşti transmite, de la ora 18:30 pe site-ul  său şi pe pagina sa de Facebook, înregistrarea reprezentaţiei din 3 februarie 2018 cu baletul „Corsarul” de Adolphe Charles Adam. Regie şi coregrafie Vasily Medvedev, adaptare după Marius Petipa. Cu: Cristina Dijmaru, Ovidiu Matei Iancu, Rin Okuno, Bogdan Cănilă, Egoitz Segura. Dirijor: Ciprian Teodoraşcu.

* Pe site-ul Operei de Stat din Viena, de la ora 21:00 puteţi viziona înregistrarea reprezentaţiei din 4 noiembrie 2018 cu opera „Les Troyens” de Hector Berlioz după poemul epic al lui Virgiliu „Aeneis / Eneida”, pusă în scenă de David McVicar, cu: Anna Caterina Antonacci, Adam Plachetka, Amadeo D’Aleo, Tâmara Dornelas, Brandon Jovanovich, Joyce DiDonato, Paolo Fanale, Benjamin Bruns. Dirijor: Alain Altinoglu.

* Azi se împlinesc 150 de ani de la naşterea compozitorului Franz Lehár a cărui operetă „Văduva veselă” o puteţi urmări aici, într-o reprezentaţie din 2019 de la Teatrul de Operetă din Budapesta.

 

ALTE EVENIMENTE

* Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” vă oferă spre vizionare online, de la ora 14:00, pe canalul său de YouTube, şi pe paginile sale de Facebook şi de Internet, înregistrarea conferinţei „Ceauşismul citit în zaţul ceştii de cafea” susţinută de Gheorghe Florescu în 20 septembrie 2009.

* În cadrul „Serilor de non-ficţiune la MNLR”, Muzeul Naţional al Literaturii Române vă propune o dezbatere online pornind de la volumul „Laboratoare ale modernităţii. Europa de Est şi America Latină în (co)relaţie” de Manuela Boatcă, de la ora 19:00, pe https://zoom.us/j/99971859253. Invitaţii întâlnirii moderate de Vasile Ernu sunt autoarea şi Ovidiu Ţichindeleanu.

* Proiectul vizual „Măcar odată pe Lună” este vernisat, de la ora 19:00, online pe site-ul şi pe paginile de Facebook şi de Instagram ale organizatorului E T A J on wheels. Din echipa proiectului vizual fac parte: Radu Carnariu, Dumitru Gurjii, Modreanu Mircea, Radu Nastasia, Pandele Pandele, Andrei Tudoran, Ruxandra Tudoran, Răzvan Ţupa.

* Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu vă propune astăzi pe site, Facebook şi Youtube:

– de la ora 17:00, a doua parte a conferinţei „Teatrul şi spiritul locului – Teatrul şi oraşul” susţinută de George Banu în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu 2019;

– de la ora 21:00, actorul Ioan Paraschiv citeşte „Domnul Goe”, de Ion Luca Caragiale, în Fotoliul cu poveşti şi poezie.

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 19:29

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Producția ”Bird” este o dramă cu James Nelson-Joyce, Barry Keoghan, Jasmine Jobson si Franz Rogowski. Bailey are 12 ani şi locuiește ilegal...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:54

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord

„Constructorul român a avansat cu lucrările la podul Cernica (1.300 m), cea mai dificilă structură de pe acest lot, construită într-o arie...

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Vremea se va menține caldă și frumoasă
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:14

Vremea se va menține caldă și frumoasă

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -5…-3 grade. Mâine, vremea se...

Vremea se va menține caldă și frumoasă
Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:00

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut

Totodată, anul trecut, compania a avizat alte 70.000 de locuri de parcare, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan. „În 2024, CMPB a...

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 17:38

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze

„Ne aflăm în prim sezon al virozelor. Dacă săptămâna trecută aveam circa 45.000 de cazuri de viroze sanitare, în raportarea din această...

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:46

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO

Cealaltă jumătate Morandi, artistul și producătorul Marius Moga, a vorbit într-o scurtă intervenție telefonică despre planurile din anul...

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:26

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO

Concret, proiectul vizează modernizarea și reabilitarea punctelor termice Ramuri Tei și Fundeni 2 din Sectorul 2 al Capitalei. O componentă...

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:11

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO

Test ratat pentru compania SpaceX a lui Elon Musk. Din pacate naveta Starship a explodat la câteva minute de la decolare, deasupra Insulelor...

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO