Cinema… acasă. Week-end no. 7

Avem un week-end mai bogat, nu numai în zile, întrucât sunt 3 libere dacă adunăm şi 1 Mai, ci şi în filme vizionabile online.

* American Independent Film Festival, continuă al său American Week-end pe platforma Eventbook.ro, unde, puteţi viziona între orele 17:00 şi 24:00:

– astăzi, thrillerul dramatic „You Were Never Really Here / N-ai fost niciodată aici”, realizat de Lynne Ramsay şi distins cu două premii la Festivalul de la Cannes, cel pentru scenariu şi cel pentru cel mai bun actor decernat lui Joaquin Phoenix, care a interpretat rolul principal, al unui tip violent, fost om al legii, care îşi câştigă existenţa ca asasin plătit, dar care îşi descoperă şi o altă valenţă a personalităţii sale, una caldă, a bărbatului care locuieşte cu mama lui, atinsă de o maladie psihică, şi pe care o îngrijeşte cu calm şi atenţie;

– mâine, Duminică 3 mai, thrillerul dramatic „Good Time: Pe bune, o să-ţi placă”, un festin cinematografic de care amatorii de senzaţii tari cu greu se pot despărţi, datorită umorului, intensităţii şi suspansului specifice realizatorilor, fraţii Josh şi Benny Safdie, la care se adaugă interpretarea unui actor celebru, Robert Pattinson, pe care poate nu l-ai vedea în rolul fratelui mai mare ce porneşte într-o stranie odisee în lumea interlopă a oraşului, în încercarea tot mai disperată şi periculoasă de a-şi elibera fratele mai mic şi cu retard mental care ajunge în închisoare după un jaf ratat la o bancă.

* Şi Astra Film Festival continuă să difuzeze, pe site-ul său şi pe pagina sa de Facebook, documentare, astfel:

– astăzi, de la orele 19:00 şi, respectiv, 22:00, „Ultima Stradă”, câştigătorul Premiului pentru Cel Mai Bun Documentar din Competiţia Student a ediţiei din 2012, realizat de Rasmus Sievers şi Marina Monsonís ce face greul să pară uşor captând esenţa a ceva ce dispare, între amintiri despre legende cu marinari şi presimţirea modernităţii în La Barceloneta, o rămăşiţă a vechiului oraş Barcelona ce intră în Mediterana, despărţind plaja urbană de noul port nautic şi rezistând în felul său atacurilor dezvoltării imobiliare;

– mâine, Duminică 3 mai, de la ora 18:00 sunteţi invitaţi să descoperiţi istoria bogată, de nouă secole, a oraşului Sibiu, prin două filme remarcabile semnate de Dumitru Budrala: „Sibiu-Hermannstadt” (1997) – despre splendoarea şi decăderea cetăţii, adesea comparată cu Viena şi privită ca cel mai puternic bastion al Creştinătăţii, şi „Sibiu 825” (2017) – o emoţionantă cronică a oraşului, de la începuturile sale până astăzi, oprindu-se asupra unor momente de mare cumpănă, care au pus la încercare însăşi existenţa sa, alternate cu perioade de înflorire, când localitatea, din ce în ce mai puternică şi mai prosperă, îşi câştigă o poziţie dominantă în regiune, devenind, în diferite perioade ale istoriei sale, centrul comercial, religios, militar, administrativ şi cultural al Transilvaniei.

 

* https://unlimited.tiff.ro/ platforma de streaming a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, vă propune un Comedy Weekend cu o supradoză de umor, în 2 filme imprevizibile, care au devenit un reper în cinematografia de gen şi au fost hituri de box-office în ţările de origine, Germania şi Argentina, producţii pe care le puteţi viziona gratuit.

– Astăzi, 2 mai, de la ora 17:00, sunt difuzate patru scurtmetraje româneşti, perfecte pentru un weekend de 1 mai: „Extrasezon” de Ioachim Stroe, „Week-end” de Tudor Pojoni; „Hello Kitty” de Millo Simulov şi „Morski Briz” de Cecilia Ştefănescu.

– Deseară, de la ora 21:00 este postată comedia „Toni Erdmann” de Maren Ade, filmată în România, co-producătoare fiind Ada Solomon, inclusă în Top 100 cele mai bune filme ale secolului 21 de BBC Culture, nominalizată la Oscar şi Globurile de Aur şi distinsă cu Premiul FIPRESCI la Cannes în 2016. Filmul spune povestea unui tată ajuns la pensie (interpretat de Peter Simonischek), pus mereu pe glume, care îi face o vizită surpriză fiicei sale, o femeie de carieră cât se poate de serioasă (jucată de Sandra Hüller), cu o poziţie importantă într-o corporaţie din Bucureşti.

– Mâine, 3 mai, de la ora 21:00, puteţi viziona „Relatos salvajes / Poveşti trăsnite” de Damián Szifron, ce conţine umor negru şi adrenalină în şase poveşti nebune despre răzbunare, reunite într-un film co-produs de Pedro Almodóvar şi Nominalizat la Oscar în 2015.

Există o perioadă de free trial extinsă la 14 zile pentru cei care-şi doresc un abonament pentru a accesa cele peste 100 de titluri disponibile pe această platformă de streaming, cel mai nou film fiind „Atomski zdesna / Vacanţe la soare”, o satiră plină de viaţă realizată de Srdjan Dragojevic despre tertipuri inventate în ţările post-comuniste pentru a face rost de bani. Personajul principal interpretat de Srdjan Todorovic este Mladen, un agent de vânzări fără scrupule, care vinde aceeaşi casă de vacanţă mai multor proprietari. Când şeful lui află că soţia l-a înşelat cu Mladen, îi pasează acestuia cel mai dificil client: un veteran al războiului din Bosnia.

 

* Festivalul One World Romania reia Cineclubul OWR, într-o formulă compusă din conversaţii live cu cineaşti şi streaming-ul unor filme importante din cariera lor, prima sa ediţie online concentrându-se asupra operei timpurii a cineastei franceze Dominique Cabrera. Până la discuţia online cu cineasta, ce va avea loc vineri 8 mai, live pe pagina de Facebook a One World Romania şi pentru care trebuie să vă înscrieţi trimiţând un mail la adresa festival@oneworld.ro până joi 7 mai, la ora 14:00, pe platforma Eventbook puteţi viziona: „Cronica unei suburbii oarecare” („Chronique d’une banlieue ordinaire”, Franţa, 1992), „O poștă în La Courneuve” („Une poste à la Courneuve”, Franţa, 1994) şi „Mâine şi tot mâine – Jurnal din 1995” („Demain et encore demain, journal 1995”, Franţa, 1995), ce vor fi disponibile până vineri 15 mai.

Până sâmbătă 30 mai, tot pe platforma Eventbook sunt disponibile trei filme germane importante proiectate în ediţiile trecute ale acestui Cineclubul, în seria tematică consacrată perioadei de tranziţie a blocului estic de la comunism la capitalism: „Spermull / Deşeuri voluminoase” (1991) şi „Winter ade / Adio, iarnă” (1988) de Helke Misselwitz şi „Verriegelte Zeit / Timpul încarcerat” (1990) de Sybille Schönemann.

Cei care au achiziţionat abonamente pentru Festivalul One World Romania #13 vor putea viziona gratuit toate filmele din cadrul Cineclubului şi viitoarelor proiecte online ale One World Romania din această vară, folosind codul de bare de pe abonamente. Cei care doresc să susțină echipa OWR, având astfel acces gratuit la evenimentele asociației, pot deveni Prieteni OWR.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.