Ascultă Radio București FM Live

Cinema… acasă. Week-end no. 8

Cinema… acasă. Week-end no. 8

Articol de , 9 mai 2020, 14:40

* Astra Film Festival continuă să difuzeze, pe site-ul său şi pe pagina sa de Facebook, filme astfel:

– astăzi, de la ora 18:00, „Tatăl meu, Imre”, documentar în care Andreea Ştiliuc spune povestea fotografului Imre Kinszki, victimă a Holocaustului, şi a fiicei sale, Judit, ce a supravieţuit tragediei. Creaţiile lui Imre Kinszki sunt tratate de cunoscători asemenea celor ale lui Brassaï, Kertész sau Moholy-Nagy, dar cu toate acestea, fotografiile sale sunt încă necunoscute publicului;

– mâine, Duminică 10 mai, de la ora 18:00, „Baloane de curcubeu”, comedie cu Dorel Vişan şi Magda Catone, regizată în 1982 de Iosif Demian, care, pornind de la o intrigă sentimentală – un preşedinte de cooperativă agricolă de producţie e părăsit de nevastă la două zile după nuntă – radiografiază cu umor viaţa unei localităţi rurale din România anilor ’80.

 

* https://unlimited.tiff.ro/ platforma de streaming a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, vă propune un Oscar Week-end, cu două producţii europene câştigătoare ale statuetei de aur pentru cel mai bun film străin, la care se adaugă un documentar românesc, pe care le puteţi viziona gratuit.

– Astăzi, de la ora 17:00, este programat filmul lui Tudor Giurgiu „Nunţi, muzici şi casete video” documentar ce îi urmăreşte pe câţiva dintre cei care, cu mai mult sau mai puţin talent, muncesc ca să ai o amintire „frumoasă” de la nunta ta: inimioare şi trandafiri, poze în parcul central, mirele ţinând mireasa în palmă, generice de efect şi trucuri pe care meseriaşii nunţilor locale le perpetuează cu mândrie profesională.

– Deseară, de la ora 21:00 este postată comedia dramatică „La Grande bellezza / Marea frumuseţe” de Paolo Sorrentino, un festin vizual, cu scene de-o frumuseţe rară, incluzând costume de Giorgio Armani şi Laura Biagiotti, care i-a adus cineastului o mulţime de premii, dar şi reputaţia unui creator cu o semnătură inconfundabilă. Amintind de „La Dolce vita” al lui Fellini, filmul urmăreşte personajul interpretat de Toni Servillo, Jep Gambardella, regele autoproclamat al lumii mondene din Roma ajuns acum la 65 de ani, privind lumea opulentă şi decadentă din care a făcut parte, spre finalul marii petreceri a vieţii.

– Mâine, 10 mai, de la ora 21:00, puteţi viziona drama „Saul fia / Fiul lui Saul” debutul remarcabil, puternic stilizat, al lui László Nemes despre unul dintre cele mai dramatice momente din istoria omenirii. În timp ce lucrează la unul dintre crematorii din lagărul nazist de la Auschwitz-Birkenau în octombrie 1944, deţinutul evreu maghiar Saul (interpretat de Géza Röhrig) descoperă trupul unui băiat şi, fiind convins că acesta e fiul său, îşi asumă o sarcina imposibilă de a-i ofere băiatului funeraliile cuvenite. Un rol important în film îl are actorul clujean Levente Molnár.

Aceste trei filme pot fi văzute gratuit doar la ora anunţată, de pe teritoriul României, după care vor rămâne disponibile pentru abonaţii unlimited.tiff.ro, care pot accesa cele peste 100 de titluri disponibile pe această platformă de streaming, cel mai nou film fiind „documentarul „Visages, villages / Chipuri, locuri”, nominalizat la Oscar, road-movie ce reuşeşte să integreze temele recurente din opera regizoarei Agnès Varda: curiozitatea, compasiunea, provocarea, ludicul, bucuria şi tristeţea. Filmul este co-semnat de artistul francez JR, fotograf şi realizator de instalaţii artistice, având o treime din vârstă cineastei.

 

* Până la marea revedere cu publicul din acest an, programată în perioada 9-15 noiembrie, la Bucureşti, Festivalul Animest invită iubitorii de film de pretutindeni într-o călătorie virtuală prin lumea celor mai bune scurtmetraje de animaţie din istoria sa. „Skhizein” de Jeremy Clapin, câştigătorul Trofeului Animest în 2008, este primul scurtmetraj din seria curatoriată sub umbrela #UnitedShorts, disponibilă gratuit pe www.animest.ro.

 

* Festivalul One World Romania a reluat Cineclubul OWR, într-o formulă compusă din conversaţii live cu cineaşti şi streaming-ul unor filme importante din cariera lor. Întâlnirea din luna mai a avut loc ieri seară cu cineasta franceză Dominique Cabrera, însă pe platforma Eventbook mai puteţi viziona, până vineri 15 mai trei filme realizate de aceasta: „Chronique d’une banlieue ordinaire / Cronica unei suburbii oarecare” (1992), „Une poste à la Courneuve / O poştă în La Courneuve” (1994) şi „Demain et encore demain, journal 1995 / Mâine şi tot mâine – Jurnal din 1995”. Pe aceeaşi platformă, până sâmbătă 30 mai sunt disponibile trei filme germane importante proiectate în ediţiile trecute ale acestui Cineclubul, în seria tematică consacrată perioadei de tranziţie a blocului estic de la comunism la capitalism: „Spermull / Deşeuri voluminoase” (1991) şi „Winter ade / Adio, iarnă” (1988) de Helke Misselwitz şi „Verriegelte Zeit / Timpul încarcerat” (1990) de Sybille Schönemann.

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:46

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume

Fumatul pe parcursul vieții poate sa duca, in medie, la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani, potrivit Institutului Național de...

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Activitate sistata, la Registrul Auto Roman
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:31

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman

Situatie fara precdent, la RAR. Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a...

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman
IGSU: 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice, pregătiţi să intervină în contextul fenomenelor meteorologice periculoase
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 16:27

IGSU: 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice, pregătiţi să intervină în contextul fenomenelor meteorologice periculoase

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din...

IGSU: 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice, pregătiţi să intervină în contextul fenomenelor meteorologice periculoase
Incendiu la 3 imobile, pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:42

Incendiu la 3 imobile, pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov. Au fost...

Incendiu la 3 imobile, pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, județul Ilfov
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 14:52

Cinci persoane, audiate după ce ar fi obligat un bărbat să efectueze tranzacţii bancare de peste 40 de mii de lei

Percheziții în Capitală într-un dosar privind constrângerea unui bărbat de către alte persoane să efectueze tranzacții bancare de 40.700 de...

Cinci persoane, audiate după ce ar fi obligat un bărbat să efectueze tranzacţii bancare de peste 40 de mii de lei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:20

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți

Târgul Meleti, un eveniment dedicat culturii, inspirației și cărților, organizat de către Andreea Halikias, antreprenor, trainer și...

București: prima ediție a Târgului Meleti, dedicat autorilor debutanți
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:58

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie

93.605 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – s-au înregistrat în perioada 11 – 17...

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie