GUVERNUL ROMÂNIEI: Masuri necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă

Sursa: ro.wikipedia.org

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

HOTĂRÂRE nr. 25 din 18.05.2020

privind propunerea unor măsuri necesar a fi aplicate  pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 14.05.2020, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției,

luând în considerare peristența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, care mențin o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar,

în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în considerarea prevederilor art. 7^1din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea 20/2020, cu modificările și completările ulterioare,referitoare la împuternicirea secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să dispună orice măsuri necesare pentru situațiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică, precum și ale prevederilor H.G. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și d) și art. 81 din OUG. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. 1, art. 32 alin. 2, art. 37, art. 38 alin. 1, art. 41, art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin.2 și 3, art. 45 alin.1 și art 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 Se aprobă măsurile de prevenire și control a infecțiilor propuse a fi adoptate pe durata stării de alertă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Pentru punerea în aplicarea a măsurilor prevăzute la art. 1, miniştrii şi conducătorii instituţiilor publice centrale emit ordine şi instrucţiuni, potrivit domeniului de competenţă și prevederilor legilor speciale.

Art.3 Prezenta Hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anexa

 Cateva MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR APLICABILE, PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ

 Se continuă coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene/București-I1fov pentru situații de urgență, precum și a poliției locale de către Direcția generală de poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție.

Se propune asigurarea continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și bară dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și stabilirea și organizarea programului de lucru al angajaților, în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul

Se dispune desfășurarea în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitatea temporară, precum și a Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor județene/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

Se consideră necesară instituirea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, în condițiile stabilite prin ordin comun a1 ministrului sănătății și ministrului afacerilor

Se dispune organizarea activității instituțiilor și autorităților publice, precum și operatorilor economici publici și privați și profesioniștilor, astfel încât munca să se desfășoare de la domiciliul angajaților, iar dacă activitatea desfășurată nu permite acest lucru, să se ia măsuri pentru:

-asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu și vizitatorilor, la punctele de control-acces în incinte;

dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spațiile de lucru;

-respectarea regulilor privind desfașurarea activității în birourile cu spații comune (open space) și a regulilor privind funcționarea unităților de cazare în regim hotelier;

-decalarea programului de lucru, pentru entitățile cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minimum 1 oră, pe parcursul a minimum 3 ore,

  1. Se dispune instituțiilor publice și operatorilor economici care desfășoară activități comerciale/de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, să ia măsuri pentru organizarea activității, după cum urmează:
  2. accesul trebuie să fie organizat astfel încăt să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;
  3. să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3 C;
  4. să asigure dezinfectarea suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat/ghișeelor

În contextul situației epidemiologice de la nivel național se propune menținerea măsurii carantinării/izolării la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/apart,inătorii, după caz, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, cu excepția persoanelor care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru carantina/izolarea la locuință/altă locație sau care solicită acest lucru pentru a nu își expune familia și care pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.