VIDEO: Dinu Olărașu – Bard de Sighișoara
Articol de Maria Gheorghiu, 18 mai 2020, 09:12
Duminică seară, emisiunea Întâlniri Capitale a stat sub semnul muzicii și poeziei îngemănate. O sferă de lumină de care să ne bucurăm. „N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit”: ai nevoie doar de Dinu Olărașu.
Dinu e mereu neliniștit, e în freamăt, uneori blând ca o adiere, alteori tumultos, e în căutare continuă a sensului vieții, pe care cred că l-a găsit în poezie:
„Totul e poetic în jurul meu, şi acolo unde e dizgraţios, mai puţin agreabil, sau primejdios. De ce „Freamăt”? Pentru că aşa simt eu. Dacă nu vibrezi, dacă nu intri într-o anume frecvenţă nu ai cum să faci un lucru, sper eu, bun. Bun fiind albumul meu scos acum trei ani de zile. Şi contiunui să merg pe versantul ăsta poetico-muzical în ciuda vicisitudinilor care sunt, care au fost, şi care cred că vor veni în avalanşă.”, a spus Dinu Olărașu despre cel mai recent volum de poezii, „Freamăt”.
„Nu am prea multe, tu le știi/ cateva cărți de poezii ” spune Dinu Olărașu într-un cântec, mai precis 13 volume. La asta mai adăugăm cateva :albume cu muzică folk de excepție (între care „Pur și simplu”, „Vizavi”, „Altcumva”, „Câmpia lucrurilor bune” ”BUN”) și competăm lista cu: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, Cel mai bun cântec folk, „N-ai nevoie de prea multe…” (Premiile Muzicale Radio Romania), Premiul de excelență (Festivalul „Om bun”).
Pentru diversitate, mai adăugăm un număr impresionant de artiști din prima linie (rock, folk),pop) care au apelat la versurile lui și astfel încercăm să creionăm ușor, portretul celui care a fost numit „Bob Dylan de Romania”. Aș adăuga fără teama de a greși, o coroniță cu strălucire de geniu pentru cel care a ajuns la esență, spunand doar atat: „Da, iată e pur și e simplu/un curcubeu/mă leagă bine uneori de Dumnezeu!”
Sunt aproape 40 de ani de când Dinu Olărașu a înțeles că trebuie să înmulțească talanții primiți, dăruind oamenilor poezie și muzică.
„Întălnirea mea capitală” cu Dinu e o sărbătoare a spiritului de care sper să vă bucurați.