Vela: De miercuri, se va putea intra în România cu autoturismul prin încă cinci puncte de frontieră!
Articol de , 19 mai 2020, 20:58
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, marţi, că în urma discuţiilor avute la Budapesta cu omologul din Ungaria, s-a convenit să se deschidă alte cinci puncte de frontieră pentru intrarea în România.
Ministrul Afacerilor Interne a precizat că vor mai fi deschise punctele Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai şi Urziceni.
Marcel Vela a anunţat că şi autocarele, în urma discuţiilor de la Budapesta, vor avea dreptul să intre în România, iar astfel oamenii să nu mai fie nevoiţi călătorească cu mijloace de transport care îi lasă la câţiva kilometri de graniţa cu România, de unde vin pe jos în ţară.
Miercuri dimineaţă, şefii poliţiilor de frontieră din România şi Ungaria se vor întâlni să discute toate soluţiile care vor fi adoptate pentru decongestionarea traficului dintre cele două ţări, a mai precizat ministrul Afacerilor Interne.
Întrebat dacă este mulţumit de organizarea de la frontieră, Marcel Vela a spus că este mulţumit, pentru că au fost suplimentate forţele şi au fost luate şi alte măsuri.