Festivalurile Electric Castle, Neversea si Untold se amână pentru anul viitor
Articol de Razvan Petre, 2 iunie 2020, 11:50
Editia de anul acesta care trebuia sa aiba loc între 15 si 17 iulie se va desfăsura în perioada 14 -18 iulie 2021. Organizatorii spun că au luat această decizie din cauza incertitudinii cu privire la măsurile de sigurantă si sănătate care ar trebui luate si la restrictiile de călătorie pentru perioada urmatoare.
„Din păcate, e prea multă incertitudine cu privire la măsurile de siguranţă şi sănătate pe care ar trebui să le implementăm, restricţiile de călătorie pentru perioada următoare şi alte detalii pe care le plănuim în avans pentru a putea livra experienţa mult aşteptată. Nici de la autorităţi nu am primit până acum răspunsuri referitoare la detalii specifice, de planificare sau în legătură cu situaţia festivalului. Sănătatea şi siguranţa voastră au fost întotdeauna prioritatea noastră absolută şi, din păcate, în acest moment, nu există un scenariu ideal în care festivalul să se desfăşoare în deplină siguranţă. Având în vedere toate aceste aspecte, am decis să alegem calea cea mai sigură şi să amânăm EC8 pentru 14 – 18 iulie 2021”, anunţă organizatorii pe pagina oficială de Facebook.
Aceştia precizează că toate biletele achiziţionate vor fi valabile pentru ediţia din 2021, iar „cei care nu vor putea participa vor avea la dispoziţie şi alte opţiuni”.
Tot pentru anul viitor au fost amânate si celelate festivaluri: Neversea, Untold si Summer well.
Neversea ar fi trebuit să aibă loc anul acesta între 2 şi 5 iulie, la Constanţa, Untold, între 30 iulie şi 2 august, la Cluj-Napoca, iar Summer Well, între 7-9 august, pe Domeniul Ştirbey, din Buftea.