Primele cazuri de elevi infectați cu noul coronavirus, în România!

arhiva

S-au înregistrat primele cazuri de elevi infectați cu noul coronavirus de la redeschiderea școlilor. Este vorba despre un elev din clasa a VIII-a din Iași și de o elevă de clasa a XII-a din Gura Humorului. Ambii au fost la școală pentru pregatirea examenelor finale, astfel că există risc de îmbolnăvire și pentru alți elevi.

Autoritățile sanitare au declanșat anchete epidemiologice.

Totodată, Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi precizează că, în prezent, alte două cazuri, de la şcoli diferite, sunt monitorizate.

”Aşa cum avertizăm de mai bine de o lună de zile, ambiţia Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii de a aduce elevii la şcoală pentru pregătirea examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională, începe să producă consecinţe! Avem deja primul caz confirmat al unui elev de clasa a VIII-a care a fost prezent la şcoală pentru două zile şi, inevitabil, a intrat în contact cu profesorii şi cel puţin 10 colegi. Conducerea USLIP Iaşi mai monitorizează două situaţii din două unităţi şcolare unde avem în derulare teste medicale”, anunţă sindicatul.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.