VIDEO: Liviu Teodorescu – „Am acum și o piesă alături de Dorian Popa și mai am una alături de JO”

Plin de energie încă de la prima oră, cu noi griji casnice și la fel de la înălțime, Liviu Teodorescu a povestit cu Marius și Alex în matinalul #BeFM #DeDimineață care îi sunt planurile și cum i-a venit ideea noului single, „Mă ia cu inima” feat. Antonio Pican.

Nici nu se putea ca cei doi matinali să nu îi spună „Neața!” în alt mod decât l-au obișnuit: cu glume legate de înălțimea lui. După un calcul matematic, făcut de Marius Stoica, s-a ajuns la concluzia că Liviu plus înălțimea Burj Khalifa, cel mai înalt loc din lume în care artistul a ajuns, este un nou record. Astfel, l-au provocat să fie la înălțime și cu noul single.

Liviu recunoaște că singurele momente în care îl ia cu inima sunt cele când întâmpină anumite probleme la concerte.

„Înainte de un concert când, tehnic vorbind, lucrurile nu erau puse la punct era cea mai mare agitație. Sau când nu ajungeam la timp la scenă… Antonio Pican – a început pe YouTube ca vlogger, a fost și la «X Factor». A scos o piesă pe care am ascultat-o și mi-a plăcut mult. Am văzut că poate să aibă flow. L-am chemat la studio. I-am produs piesa asta, pe care a lansat-o împreună cu el ca să capate awareness.”

Liviu Teodorescu este de părere că asocierea unui artist la început de drum cu unul consacrat ajută, dar depinde foarte mult de anumite aspecte.

„Depinde mult ce oferă artistul care te ajută în lansare. Dacă îl pui lângă un artist mai mare, ajută. Dacă artistul acela nu are nimic de spus, atunci poate fi doar o piesă hit, dar din colaborarea cu artistul mare nu rămâne cu nimic. Prima piesă pe care eu am lansat-o a fost după «Vocea României», alături de Marius Moga. Am lansat după 2 ani prima mea piesă solo, «Esti piesa», și apoi am avut o colaborare mare alături de Andra. Am avut alăturări de la început, dar timpul a demonstrat că pot și singur”, explică artistul.

Dacă vrei să afli ce planuri are pentru anul acesta, câte vizualizări are deja clipul noii piese, care e plăcerea lui nevinovată din trending-ul de pe YouTube, cum comentează ce se află în trending, vezi VIDEO.

„Am acum și o piesă alături de Dorian Popa, care se va lansa pe canalul său de YouTube, și mai am una alături de JO, care se va lansa spre finalul verii”, a punctat Liviu Teodorescu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.