Muzeele lumii, afectate semnificativ de pandemia de coronavirus
Articol de bucurestifm, 11 iunie 2020, 15:55
Restricţiile impuse pentru combaterea transmiterii coronavirusului au afectat semnificativ muzeele lumii, iar mai mult de 10% dintre acestea este posibil să nu se mai redeschidă niciodată, în timp ce altele vor fi nevoie să-şi amâne proiectele, a precizat UNESCO, agenţia specializată pe domeniul cultural a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează Reuters.
Potrivit unui sondaj în care au fost cuprinse aproape 1.600 de muzee din 107 ţări, realizat de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), cu sediul la Paris, organism afiliat UNESCO, aproape toate muzeele din diferite locuri ale lumii şi-au închis porţile din cauza pandemiei de COVID-19.
Sectorul muzeelor private se teme de numeroase falimente în lunile care vor urma. În ţările din Africa, Asia şi cele arabe, peste un sfert dintre muzee se tem că şi-ar putea închide definitiv porţile, potrivit sondajului.
”Pierderea unui singur muzeu, a unui centru cultural sau a unui singur teatru va afecta diversitatea”, a declarat Ernesto Ottone Ramirez, asistent al directorului general UNESCO.
Multe instituţii importante precum Prado din Madrid obţin peste 70% din venituri în urma biletelor vândute turiştilor, iar închiderea acestora timp de mai multe luni din cauza pandemiei le va afecta bugetele pe mai mulţi ani, a spus acesta.
Progresele realizate în multe dintre ţările în dezvoltare şi cele care au ieşit dintr-o perioadă de conflict vor fi date cu mai mulţi ani înapoi, a spus Ottone Ramirez, menţionând Somalia şi alte ţări africane, unde UNESCO a sprijinit autorităţile locale să înfiinţeze muzee.
În Filipine, Indonezia, Muntenegru şi Irak, printre alte state, numeroase proiecte au fost sistate.
”Va fi nevoie de timp pentru a recupera progresul realizat în ultimii 20 de ani’‘, a subliniat Ottone Ramirez.