Circulație restricționată pe A2!

Sursa foto: Radu Șofran/arhiva

Astăzi, până la ora 17:00, au loc lucrări de reparaţii la parapetul marginal al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul către Capitală, între kilometrii 17 şi 14, comuna Cernica, judeţul Ilfov.

Astfel, banda de urgenţă este restricţionată, precizează sursa citată.

De asemenea, pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 79+900 de metri – 80+300 de metri (localitatea Dor Mărunt, judeţul Călăraşi), au loc lucrări de închidere a parapetului median unde a fost aplicată devierea săptămânile trecute.

Din acest motiv, este restricţionată a doua bandă până la ora 13:00.

Șoferii sunt sfătuiţi să respecte semnificaţia semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi de drum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.