Apă caldă la parametri normali, în sectoarele 1și 6!
Articol de bucurestifm, 22 iunie 2020, 19:32
Locuitorii din sectoarele 1 și 6 ale Capitaleu vor avea, din nou, apă la parametri optimi.
Reprezentanții Termoenergetica spun că au început manevrele pentru reluarea alimentării CET Grivita, după remedierea defecțiunii de la această centrală. Potrivit companiei, reluarea furnizării apei calde în zonele afectate din sectoarele 1 şi 6 se va face progresiv, într-un interval cuprins între 24 si 48 de ore.
Pe perioada lucrărilor, alimentarea cu apă caldă s-a facut din partea de sud-vest a orașului, respectiv din CET VEST și CET Progresul. Din această cauză, locuitorii din sectoarele 1 și 6 nu au avut apă caldă.
„Ne cerem scuze clienţilor pentru toată perioada în care au fost afectaţi, însă trebuie să reamintim faptul că instituţia noastră administrează doar reţeaua de termoficare, respectiv transportul, furnizarea şi distribuţia agentului termic pentru apă caldă primit de la CET-uri. În vederea corectei informări a opiniei publice, vă reamintim că pe toată perioada defecţiunii tehnice de la CET Griviţa, alimentarea cu apă caldă s-a făcut din partea de Sud-Vest a oraşului, respectiv din CET VEST şi CET Progresul, deoarece CET Sud şi CET Grozăveşti – aparţinând ELCEN, respectiv Ministerului Economiei – se află în perioada efectuării reviziei”, arată reprezentanţii Termoenergetica.
„Menţionăm că sistemul centralizat de termoficare a fost proiectat iniţial cu şase CET-uri mari (aflate în administrarea ELCEN Bucureşti din subordinea ministerului de resort şi a unui operator privat), însă două dintre acestea, respectiv CET Titan şi CET Pipera, au fost închise în urmă cu mult timp. Din acest motiv suntem nevoiţi în acest moment să furnizăm agent termic primit de la două CET-uri mari în condiţiile în care numărul consumatorilor a rămas relativ acelaşi în Capitală.
Totodată, precizăm faptul că Termoenergetica întocmeşte facturile de energie termică în baza înregistrării aparatelor de măsură montate la baza blocurilor, iar în momentul în care nu se furnizează apă caldă, contorul de energie termică nu înregistrează consum (Mwh,/Gcal)”, mai spun reprezentanţii companiei.