Sistemul de climatizare din autobuze pornește automat la temperaturi de peste 22 de grade
Articol de , 29 iunie 2020, 16:04
Sistemul de climatizare din autobuze și troleibuze este setat să pornească automat la temperaturi de peste 22 de grade, fără a fi necesară intervenția conducătorului auto, transmite Societatea de Transport București.
Pe perioada stării de alertă, în contextul pandemiei și a căldurii de afară, STB nu folosește funcția de recirculare a aerului din interior, ci doar introducerea de aer din exterior.
” NU toate autovehiculele care ies pe traseu sunt dotate cu instalaţii de climatizare. Iar cele fără aer condiţionat sunt distribuite echilibrat pe linii şi circulă intercalat cu cele cu aer condiţionat”, transmite Societatea de Transport București.
De la 1 iulie, toți călătorii vor fi primiți în mijloacele de transport de conducătorii de vehicule îmbrăcați în uniforme.
Șoferii STB vor purta în mod obligatoriu pantaloni și cămașă cu mânecă lungă sau mânecă scurtă, iar – opțional – cravată sau eșarfă.