Metroul din Drumul Taberei, gata la toamnă!

Magistrala 5 de metrou ar putea fi dată în folosință în acestă toamnă. Problema infiltrațiilor din pânza freatică ar urma să se rezolve în această vară. După aceea, este nevoie de 30 de zile pentru finalizarea testelor, spune directorul firmei care a montat instalațiile de automatizare și siguranță a circulației, Gabriel Stanciu.

”Ar trebui să se termine celelalte lucrări care mai sunt în execuție, să nu mai existe niciun element în cale, adică nu ne deranjează finisaje, de exemplu dacă mai rămâne vreo placă de faianță pusă undeva, dar pe cale totul trebuie să fie terminat, inclusiv aceste străpungeri la bazinele de colectare în apa freatică. Așa apare pe calendar. Din ce informații avem la ora asta, cam asta este ultima chestiune importantă rămasă. Noi am dat inițial șase săptămâni. Ne-am angajat să facem niște testări în paralel, astfel încât să putem reduce la patru săptămâni și la ora asta cam așa zicem, 4 săptămâni din momentul în care totul e terminat”, a declarat Gabriel Stanciu.

Amintim că ultimul termen avansat de autorități pentru deschiderea magistralei 5 de metrou fusese 30 iunie. Lucrările la metroul din Drumul Taberei au început în anul 2011 și aveau termen inițial de finalizare anul 2015.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.