Big Brother versus siguranța publică
Articol de Mircea Apostolescu, 3 iulie 2020, 17:18
Big Brother în țări de largă respirație democratică…
Marile metropole ale lumii, orașe cu milioane de locuitori, au ajuns deja de ceva vreme la concluzia că, pentru a lupta cu criminalitatea, pentru a putea să le asigure cetățenilor care locuiesc sau doar lucrează și turiștilor care vizitează aceste metropole un grad cât mai ridicat de siguranță publică, trebuie să recurgă la tehnologie, la sistemele de supraveghere video.
Un caz aparte este cel al Londrei. Marea Britanie este, fără îndoială, leagănul inițial al democrației, de vreme ce, acum peste 800 de ani, la 15 iunie 1215, Ioan Plantagenetul semna „Magna Carta Libertatum”, prin care renunța la o mare parte din puterea sa de monarh absolut, devenind primul monarh constituțional din Europa și din lume.
Ei bine, în capitala Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt amplasate peste 50 de mii de camere de supraveghere, integrate într-un sistem unitar.
Așa se face că, în medie, o persoană care trăiește, lucrează la Londra sau doar vizitează orașul este filmată de 300 de ori pe zi.
Conform datelor la care am avut acces, circa 20% din totalul camerelor de supraveghere din lume sunt montate în Marea Britanie.
Dar asta fără a pune la socoteală Beijingul. Aici, fiecare colț al orașului este în permanență monitorizat de poliție.
Sistemul de supraveghere local este parte a sistemului național chinez de supraveghere denumit Skynet și lansat 2005. În 2015, 46.000 de camere ale poliției erau instalate în Beijing, iar peste 43.000 de polițiști se ocupau de monitorizare.
Și Chicago, unul din marile orașe ale SUA își bazează siguranța publică pe mii de camere de supraveghere, montate pe clădiri, pe stâlpii de pe stradă, în autobuze și chiar în tunelurile de metrou. Potrivit unor estimări, aproximativ 10.000 de camere de supraveghere sunt instalate în întreg orașul.
New York-ul, la rândul său dispune de unul dintre cele mai sofisticate sisteme de supraveghere din SUA, dezvoltat mai ales după atacul din 11 septembrie 2001. Numărul camerelor de supraveghere este estimat la circa 6.000.
Acestea au fost doar câteva exemple, cele mai multe din țări de largă respirație democratică, pentru a ne convinge de faptul că supravegherea video este folosită pe scară largă.
Și Bucureștiul are propriul sistem de supraveghere video…
Poate puțini știu asta, dar Bucureștiul are și el propriul sistem de supraveghere video. Desigur, amploarea acestuia nu se ridică la nivelul sistemului londonez, al celui din Chicago sau New York, dar nici dimensiunile și numărul de locuitori ale Micului Paris nu se compară cu aceste megalopolis-uri.
În fine, sistemul de supraveghere video al Bucureștiului include circa 3 mii de camere, care, anul trecut, au fost integrate într-un singur dispecerat, la nivelul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București (DGPLCMB).
Camerele au fost instalate de către Primăria Capitalei și de către Primăriile de sector, dar nu de către Poliția Națională – după cum se arată și într-un răspuns al acestei instituții la o solicitare București FM.
Această din urmă instituție – Poliția Capitalei, alături de parchete, de instanțe și de alte organe ale statului din sistemul de siguranță națională – ISU, Jandarmerie, SPP etc, se numără printre principalii beneficiari ai acestui sistem.
Astfel, anul trecut, DGPLCMB a primit 620 de solicitări, iar în acest an deja 227 pentru a pune la dispoziția instituțiilor statului imagini de pe camerele de supraveghere, conform șefului Poliției Locale din subordinea Primăriei Capitalei, Mihai Rășică . Este vorba despre ordonanțe ale magistraților prin care sunt solicitate imaginile conform Codului de Procedură Penală, precizează directorul general al DGPLCMB.
Camerele de luat vederi sunt instalate pe marile bulevarde, intens circulate, dar și în zonele cu un ridicat potențial criminogen. De aceea, ele sunt foarte utile, alături de sistemul inteligent de management al traficului (BTMS), pentru fluidizarea traficului.
Astfel, polițiștii din dispeceratul de management al traficului pot vedea în timp real când apare un blocaj, din cauza unei avarii la un semafor ori a unui accident rutier. Și se poate interveni prompt, prin trimiterea unui agent care să fluiduzeze traficul în zona afectată de blocaj.
Sistemul de supraveghere este foarte util pentru fluidizarea traficului și asigurarea securității în momentele în care Capitala găzduiește evenimente importante, cum au fost cele prilejuite de Președenția României la Uniunea Europeană sau vizita Papei de anul trecut, explică Rășică.
Ca la noi, la nimenea…
După cum transportul public din București nu se află tot în subordinea Municipalității, metroul fiind la Ministerul Transporturilor, și domeniul siguranței publice pare să funcționeze tot pe principiul „bisericuțelor”.
Din păcate, nu toate camerele de supraveghere sunt integrate în dispeceratul DGPLCMB. Cele de la metrou și cele din Gara de Nord nu fac parte din sistemul integrat de supraveghere video și, de aceea, la nivelul dispeceratului nu există informații în timp real despre ceea ce se întâmplă în aceste locuri foarte importante, cu aglomerări mari de oameni și, implicit, cu un potențial criminogen și de probleme de siguranță publică ridicat.
Mihai Rășică: Sistemul de supraveghere are un rol important în prevenirea faptelor antisociale și scăderea ratei criminalității.
Șeful polițiștilor locali de la Primăria Capitalei crede că amplasarea camerelor de supraveghere video în zonele aglomerate și în cele cu potențial criminogen ridicat contribuie la reducerea criminalității. Pentru că oamenii se gândesc de două ori, înainte de a săvârși o faptă antisocială, atunci când știu că pot fi surprinși de camerele video de supraveghere.
Mihai Rășică a mai declarat pentru București FM că, în acest an, prioritatea primarului general Gabriela Firea, în ceea ce privește sistemul de supraveghere video al Capitalei, o reprezintă extinderea lui la nivelul marilor parcuri și modernizarea, prin înlocuirea camerelor vechi, montate din 2006-2009.
Conform programului de guvernare locală al actualului primar general, extinderea și modernizarea sistemului de supraveghere video face parte dintre măsurile de creștere a nivelului de siguranță publică.