MAE: Trei români aflaţi în Grecia – depistaţi cu SARS-CoV-2
Articol de bucurestifm, 13 iulie 2020, 19:03
Trei români aflaţi în Grecia – doi în Insula Evia şi unul la Salonic – au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu noul coronavirus, informează Ministerul de Externe.
Potrivit MAE, cei doi cetăţeni români confirmaţi pozitiv în Insula Evia au fost transferaţi într-o unitate hotelieră special destinată pentru carantină unde vor rămâne pentru 12 zile.
Ceilalţi membri ai grupului cu care cele două persoane confirmate pozitiv au intrat pe teritoriul Republicii Elene şi care au fost testaţi, la rândul lor, la momentul intrării în Grecia, au fost plasaţi în izolare, autorităţile locale asigurându-le apă şi alimente, precum şi produse de strictă necesitate. Aceştia urmează să revină în ţară în cursul zilei de marţi, cu un autocar pus la dispoziţie de agenţia turistică prin care a fost achiziţionat pachetul turistic.
MAE precizează că la nivelul Ambasadei României la Atena nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară din partea persoanelor în cauză, misiunea diplomatică fiind în contact cu o parte dintre turişti.
Românul aflat în Salonic a contactat Consulatul General al României din acest oraş, menţionând că a fost anunţat de autorităţile elene, sâmbătă, cu privire la rezultatul pozitiv al testării efectuate la intrarea pe teritoriul acestui stat. Persoana în cauză a sosit în Republica Elenă la data de 8 iulie, aflându-se în prezent într-un apartament închiriat în Salonic, împreună cu un alt cetăţean român care până la acest moment nu a fost testat.
Consulatul General al României la Salonic întreprinde demersuri pe lângă autorităţile elene pentru aplicarea procedurii prevăzute de legislaţia elenă în astfel de cazuri, inclusiv o eventuală retestare a persoanei infectate.