8.000 de bucureșteni au cerut să fie testați prin programul ”Testăm pentru vacanță”
Articol de , 17 iulie 2020, 17:44
Programul „Testăm pentru Vacanță” a strâns, în doar 48 de ore, peste 8.000 de solicitări de la bucureșteni.
Este un proiect care are un succes extraordinar, anunță Primăria Capitalei.
În doar două zile s-au primit peste 2.500 e-mail-uri, în care s-au solicitat teste pentru aproximativ 8.000 de persoane.
După completarea formularelor necesare, toate aceste persoane vor fi repartizate la cele 12 clinici partenere, în funcție de perioada în care au programată vacanța.
În continuare, bucureștenii care urmează să călătorească în străinătate în scop turistic, se pot înscrie pentru a fi testaţi gratuit de către Primăria Capitalei, prin ASSMB, la adresa de email vacanta2020@pmb.ro.
În proiectul „Testăm pentru Vacanță” se pot înscrie, pentru început, 9.000 de bucureșteni.
În cazul în care, rezultatele ies pozitive, vor fi raportate imediat de către unitatea medicală care a efectuat testarea la INSP și Direcțiile de sănătate publică care vor lua măsurile care se impun.
Sursa: Direcția de Presă a Primăriei Capitalei