Studiu: Ce spun copiii despre efectele carantinei?

Foto: Salvați Copiii

Închiderea școlilor, în contextul pandemiei de COVID-19, a avut consecințe negative atât asupra progresului educațional al copiilor, cât și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.

Datele unui sondaj Salvați Copiii arată că aproape jumătate dintre copii nu au acces la o tabletă sau la un computer, dispozitive care pot permite participarea la lecțiile online, iar peste 50% spun că unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependenţa de internet și, ca atare, expunere la conținut agresiv și la fake news.

Sunt datele studiului ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România”, lansat de Organizația Salvați Copiii România, în urma consultării a 5.000 de copii din România, din
ciclul de învățământ primar, gimnazial și liceal, prin intermediul unui sondaj online.

Ce spun copiii:
– 47% dintre copii au avut la îndemână doar telefonul mobil pentru participarea la
cursurile online, iar 27,2% dintre copii au avut materii școlare neacoperite pe durata
suspendării cursurilor.
– Plictiseala este principala stare resimţită negativ de copii (47,5%), urmată de oboseală
(32,7%), tristeţe (27,1%) şi furie (23,2%). Copiii de vârste mici, în special din ciclul
primar de studii, au resimţit mai puternic impactul negativ al izolării. Adolescenţii
spun într-o măsură semnificativ mai ridicată că s-au simțit singuri, triști sau furioși.
– 57,4% dintre copii au declarat că jocul pe telefon, tabletă sau calculator a fost
principala activitate recreativă, urmată de timpul petrecut în faţa televizorului (44,9%)
şi de timpul petrecut pe reţelele sociale (40,8%). 7 din 10 copii admit că au petrecut
între 3 şi 4 ore online pe zi, iar 20,7%, peste 6 ore.
– 54,7% dintre copii recunosc că cel mai mare risc la care au fost expuşi în această
perioadă a fost dependenţa de internet. Informaţiile false se situează pe locul următor,
urmate de bullying-ul online.

Organizația Salvați Copiii România face apel către autorități – Guvern, Parlament și
autoritățile locale – pentru ca, prin eforturi conjugate, să fie identificate cele mai bune soluții, ca niciun copil să nu mai fie lăsat în afara școlii.

Una din măsurile urgente recomandate pentru guvernele naționale îl reprezintă sprijinirea
familiilor afectate de sărăcie, pentru ca toți copiii să participe în mod egal la procesul educațional online.

Întrebaţi ce cred că ar trebui să facă autoritățile pentru ca orele școlare online să fie mai
atractive și mai utile, 36,7% dintre copii au propus crearea unui website general care să conțină o bază de date cu lecții și exerciții pentru toate clasele, 28,9% au considerat necesară pregătirea profesorilor pentru folosirea aplicațiilor și predarea lecțiilor online, iar
70,6% dintre respondenţi au cerut să se asigure curățenia în școală și materiale igienice sau de protecție medicală (măști, dezinfectanți, săpun, hârtie igienică etc.).

Sursa: Organizația Salvați Copiii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.