Ascultă Radio București FM Live

Documentarul „Acasă”, în premieră națională la TIFF!

Documentarul „Acasă”, în premieră națională la TIFF!

Articol de Andra Radu, 23 iulie 2020, 11:36

Premiat la Sundance Film Festival, DOK.fest Munchen, Festivalul Internațional de Film Documentar de la Salonic și la Cracovia Film Festival, „Acasă”/ „Acasă, My Home”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc, va avea premiera națională în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august, Cluj-Napoca).

Filmul produs de Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, urmărește cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății.

Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a documentat marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în completă armonie cu natura, în sălbăticia din Delta Văcărești, până când acest spațiu a devenit Parcul Natural Văcărești – primul parc natural urban din România – la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei.

Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizației moderne, încercând să păstreze în același timp legătura cu natura și armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume și felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare.

„Liric și provocator, „Acasă” aduce un suflu nou și intim asupra unor subiecte care ne macină de sute de ani: conformismul, plăcerile și provocările naturii versus confortul și distracțiile modernității, lucrurile esențiale care stau la baza unei vieți bune. Și face asta cu o concizie lăudabilă. Etern și punctual, specific și în același timp cu rezonanță universală, acest portret al lumii în care sărăcia, relocarea și dinamicile sociale joacă roluri importante, va emoționa cu siguranță festivaluri și audiențe internaționale.” – Sheri Linden (THE HOLLYWOOD REPORTER)

„M-am identificat în mare măsură cu sentimentul de familie pe care îl vedeam, cu felul în care membrii familiei Enache își purtau de grijă unii altora, cu nivelul acela de intimitate pe care nu-l poți găsi decât în spațiul tău intim, spațiu pe care, ca jurnalist tânăr și ambițios, îl pierzi, pentru că tot ce faci devine un soi de bun public. Abia aștept întâlnirea cu publicul românesc, la premiera ce va avea loc la TIFF, un festival la care mi-am dorit, de multă, vreme, să particip.” – spune regizorul Radu Ciorniciuc.

„Acasă” a fost recompensat cu Premiul Special al Juriului pentru Imagine în competiția World Cinema Documentary la Sundance Film Festival, Marele Premiu la DOK.fest Munchen (VIKTOR Main Competition), Premiul Special al Juriului la Thessaloniki Documentary Festival și Marele Premiu (Golden Horn for the Best Director) la Festivalul Internațional de Film de la Cracovia, intrând automat în cursa pentru o nominalizare la Oscar, în categoria „Cel mai bun film documentar”.

Filmul „Acasă” va putea fi urmărit, în premieră națională, în cadrul Zilelor Filmului Românesc, la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august) după următorul program:

● Joi, 6 august, de la 23:45 – Club Transilvania (Bd 1 Decembrie 1918, nr. 41)
Bilete: https://bit.ly/2ZUpW6B
● Duminică, 9 august, de la 21:30 – UBB (Universitatea Babeș-Bolyai, Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1)

Bilete: https://bit.ly/2OJUrFB

Documentarul „Acasă/ My Home”, regizat de Radu Ciorniciuc, este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Manifest Film, în co-producție cu HBO Europe, Corso Film (Germania), Kino Company (Finlanda). Filmul va fi lansat pe marile ecrane și ulterior pe HBO GO în cursul acestui an.

Radu Ciorniciuc este reporter special și regizor de film. Este unul dintre co-fondatorii Casei Jurnalistului, a realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF și a fost premiat național și internațional la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) și Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016).

Urmăriți „Acasă” pe:
● Facebook: https://www.facebook.com/acasathefilm/
● Instagram: https://www.instagram.com/acasathefilm
● Site oficial: http://proiectulacasa.ro

ASPA organizează primul târg de adopții din 2025
Timp Liber marți, 28 ianuarie 2025, 21:08

ASPA organizează primul târg de adopții din 2025

ASPA organizează în luna februarie, primul târg de adopții de căței din acest an. Evenimentul are loc în data de 8 februarie, în incinta...

ASPA organizează primul târg de adopții din 2025
A treia ediție a celui mai mare festival al florilor din România, West Side Flower Fest, are loc în perioada 30 mai – 1 iunie
Timp Liber marți, 28 ianuarie 2025, 19:56

A treia ediție a celui mai mare festival al florilor din România, West Side Flower Fest, are loc în perioada 30 mai – 1 iunie

În această perioadă, organizatorii caută comercianți și anunță că înscrierile încep pe 15 februarie, când se va publica oferta și lista...

A treia ediție a celui mai mare festival al florilor din România, West Side Flower Fest, are loc în perioada 30 mai – 1 iunie
MINA, Museum of Immersive New Art deschide prima expoziție imersivă Da Vinci din România
Timp Liber marți, 28 ianuarie 2025, 18:38

MINA, Museum of Immersive New Art deschide prima expoziție imersivă Da Vinci din România

Conceput de echipa MINA Studios, spectacolul va debuta pe 1 februarie și va oferi publicului o experiență profundă în universul creativ al unuia...

MINA, Museum of Immersive New Art deschide prima expoziție imersivă Da Vinci din România
Expoziția „Exploratorii Oceanelor” este deschisă la Muzeul Copiilor
Timp Liber marți, 28 ianuarie 2025, 17:25

Expoziția „Exploratorii Oceanelor” este deschisă la Muzeul Copiilor

Caravanele de tip escape room – „Egiptul Antic” și „Castelul Vrăjitorului” au sosit la Muzeul Copiilor, unde se vor afla până pe 28...

Expoziția „Exploratorii Oceanelor” este deschisă la Muzeul Copiilor
Timp Liber marți, 28 ianuarie 2025, 15:23

TIC PITIC Zilele Small Size – 3 zile de teatru şi ateliere la Teatrul Ion Creangă

Miezul iernii aduce, la Teatrul Ion Creangă, un nou motiv de a celebra teatrul pentru copii: între 31 ianuarie şi 2 februarie, la Sala Mare din...

TIC PITIC Zilele Small Size – 3 zile de teatru şi ateliere la Teatrul Ion Creangă
Timp Liber marți, 28 ianuarie 2025, 12:37

”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, premieră la Teatrul Nottara

”Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, după romanul omonim al lui Ken Kesey, în regia lui Vlad Cristache, va avea premiera...

”Zbor deasupra unui cuib de cuci”, premieră la Teatrul Nottara
Timp Liber luni, 27 ianuarie 2025, 15:28

UNATC sărbătorește 75 ani de existență

În acest an, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București sărbătorește 75 ani de...

UNATC sărbătorește 75 ani de existență
Timp Liber luni, 27 ianuarie 2025, 14:57

Final de ianuarie la Opera Națională București, cu o dublă reprezentație: Don Giovanni de Mozart

O dublă reprezentaţie a operei Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart, este programată joi şi vineri, de la ora 18,30, pe scena Operei...

Final de ianuarie la Opera Națională București, cu o dublă reprezentație: Don Giovanni de Mozart