Fac parte dintre cei care au nevoie de explicații detaliate. Nostradamus a fost întotdeauna prea subtil pentru mine. Nu știu ce poate însemna “Doi frați sfâșiați de haos. Marele șef va cădea.” și nici “Al treilea mare război va începe când marele oraș se va arde”. Nu înțeleg ce a vrut să spună Nostradamus. În catrenele sale totul e criptic, încuiat și încifrat, poate că omul s-a referit la turnurile gemene din New York, sau poate la John și Robert Kennedy, sau la Mahmud care l-a bătut pe fratele său Ismail pentru a conduce el dinastia gaznavizilor, sau poate scria pur și simplu orice tâmpenie care îi trecea prin cap, pentru a chinui generațiile viitoare cu toate puzzle astea sadice.
Așa că îl evit pe Nostradamus, pentru că habar nu am ce a vrut el de fapt să spună în catrenele lui… metaforice. Dacă vreau să aflu ceva concret despre viitor, prefer să citesc ce a scris John Brunner.
Romanul “Oile privesc în sus” a apărut în 1972. La fel de bine ar fi putut să se intituleze “Dosar 2020”. Nimic criptic. Lozincile de început de roman sunt clare ca lumina zilei. “Acum spălați-vă mâinile”. “Distribuitor de filtre pentru măști – Folosiți produsul o singură dată, maximum o oră!”. “Experți în controlul mediului și molimelor”. Iar manifestanții scandează “Oprește, mă ucizi!” (George Floyd nici nu se născuse încă atunci când romanul a fost publicat).
John Brunner a intuit perfect ceea ce se va întâmpla în doar câteva zeci de ani. Oamenii vor reuși să își creeze singuri atât de mulți inamici, încât le vor pierde șirul. Iar în contextul actual, COVID-19 are deja o importanță minoră. Am reușit să ne aducem în așa hal propria planetă, încât masca este deja depășită și ar trebui să locuim cu toții în izolete, zi și noapte. Și asta ca să ne mai protejăm cât de cât de (și aici citez din capitolul “Pentru a numi doar câteva.”):
Bioxid de carbon. Gaze de eșapament de la avioane. Pulberi radioactive de putere medie. Substanțe pentru producerea ploii.
Fum. Bioxid de sulf. Săruri de plumb. Mercaptan și alte substanțe cu miros neplăcut.
Gaze de eșapament de la mașini. Acid azotic. Acid sulfuric.
Gunoi. Apă uzată industrial. Detergenți.
Seleniu și cadmiu din gangă minieră. Fum de la incineratoarele de gunoi ce ard plastic. Azotați, fosfați, componente cu mercur din fungicide.
Petrol. Insecticide produse din petrol. Defoliante și ierbicide.
Plumb, arsenic, sedimente petroliere, cenușă, azbest. Polietilenă, polistiren, poliuretan, sticlă, cutii de conserve. Nailon, dacron, rayon, terilenă, orlon, alte fibre artificiale.
Beton și ciment.
Cancerigene, teratogene și mutagene.
Hormoni, antibiotice, aditivi, medicamente.
Droguri.
Solanină, acid oxalic, cafeină, cianidă, amine sub presiune, sulfat de cupru, naringin.
…pentru a numi doar cîteva…
Iar la final (de ficțiune, deocamdată) :
Flămânde, oile privesc în sus și nu-s hrănite,
Umflate doar, cu vânt și ceața deasă, ce-o respiră,
Și putrezesc pe dinăuntru, iar molima se-ntinde.
(“Lycidas”, elegia pastorală a lui Milton, scrisă în urmă cu aproape 400 de ani)
