Rezultatele concursului de titularizare, înainte de contestații!
Articol de bucurestifm, 4 august 2020, 15:53
Aproape 60% (58,66%) dintre cadrele didactice care au susţinut proba scrisă a concursului de titularizare sesiunea 2020 pentru ocuparea posturilor din învăţământul preuniversitar au promovat examenul, conform rezultatelor dinainte de înregistrarea contestaţiilor publicate pe site-ul titularizare.edu.ro, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
„Procentul notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă este de 58,66%, superior în raport cu procentele consemnate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017. 239 de candidaţi au obţinut nota 10, iar 14.269 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99. La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 27.002 candidaţi din totalul de 30.113 de candidaţi înscrişi”, se arată într-un comunicat al MEC.
În centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât 2.145 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei; 32 de candidaţi au fost eliminaţi, iar lucrările a 93 au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.
Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice în anul şcolar 2020 – 2021.
Din promoţia curentă, 58,38% dintre candidaţi au obţinut note peste 7. În anii trecuţi această pondere a fost de 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017.
Procente de promovare superioare au fost înregistrate în Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Braşov – 64,16%. şi Capitală – 64,43%.
Contestaţiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul titularizare.edu.ro, în data de 11 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau online, organizate de către inspectoratele şcolare în intervalul 12 – 14 august.