Timbre cu spadasina Ana-Maria Popescu și portarul Helmut Duckadam

Romfilatelia a lansat timbre poștale dedicate sportivilor Ana-Maria Popescu, medaliată cu aur la Mondialele de spadă și Helmut Duckadam, „Eroul de la Sevilla”.

”Este o campanie firească pentru noi, aceea de a onora şi a fi alături de marii sportivi ai României, cei care ne-au adus atâtea bucurii şi atâtea emoţii de-a lungul anilor. Este o normalitate, din punctul nostru de vedere, o campanie frumoasă în care marii sportivi se regăsesc, este interacţiunea dintre valoare şi ceea ce vrem să transmitem către populaţie”, a spus Cristina Popescu, director general Romfilatelia.

Lansarea timbrelor a inclus dezvelirea şi semnarea panourilor de către Ana-Maria Popescu şi Helmut Duckadam.

Spadasina Ana-Maria Popescu a urcat de patru ori pe podium la Cupa Mondială de spadă, în 2008, 2009, 2013 şi 2020.

Portarul Helmut Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor după ce a apărat 4 lovituri de la 11 metri, în finala Cupei Campionilor Europeni, de la Sevilla, pe 7 mai 1986.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.