Ziua de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, sărbătorită duminică
Articol de bucurestifm, 14 august 2020, 09:14
Patriarhia Română îndeamnă, de Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor, sărbătorită duminică, 16 august, la recuperarea memorială a martiriului creştin, la apărarea şi promovarea libertăţii religioase ca drept fundamental al persoanei.
Pentru prima dată în România, această comemorare va fi celebrată în toate bisericile în data de 16 august.
Iniţiată de deputatul Daniel Gheorghe, legea care prevede ca 16 august să fie declarată drept Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor a fost promulgată în 16 iulie de preşedintele Klaus Iohannis.
Cu acest prilej, duminică vor avea loc diverse manifestări publice în semn de conştientizare a violenţelor şi persecuţiilor la care au fost şi sunt supuşi şi astăzi creştinii în lume. Astfel, între orele 20.00 – 24.00, vor fi iluminate în roşu Parlamentul, Guvernul, Arcul de Triumf din Bucureşti, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, sediile autorităţilor publice centrale şi locale.