Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban
Articol de bucurestifm, 17 august 2020, 18:17 / actualizat: 17 august 2020, 19:25
Update: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi citită pe 20 august.
Partidul Social Democrat a depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.
” Astăzi am depus moţiunea de cenzură împotriva celui mai dezastruos Guvern pe care l-a avut România în ultimii 30 de ani”, a declarat liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu.
Tot el a spus și că ”Este un act patriotic ca acest Guvern să plece. Avem o propunere de premier și nu este membru PSD”.
”Un jaf generalizat, aşa cum arată raportul Curţii de Conturi. Măşti neconforme, la suprapreţ şi, cel mai grav, ventilatoare şi echipamente de protecţie care nu au fost livrate niciodată, deşi au fost achitate. Pentru a se îmbogăţi pe trei generaţii, au sabotat cu bună ştiinţă sănătatea românilor, au pus în pericol sănătatea noastră, a tuturor.
Românii văd astăzi că ei sunt singurii care au plătit un preţ uriaş, în timp ce guvernanţii i-au sfidat fără jenă. S-au crezut deasupra legii şi au furat cu zece mâini. Un guvern care îşi fură propriul popor trebuie să plece. Un guvern care împinge România spre dezastru economic trebuie să plece. Un guvern care fraternizează cu interlopii, dar îi cocoşează cu amenzi pe români trebuie să plece”, a mai declarat în această seară, Marcel Ciolacu.
Moțiunea este intitulată ”Guvernul PNL – de la pandemie la pandemită generalizată”.
Documentul iniţiat de PSD la adresa cabinetului condus de Ludovic Orban, semnat de 205 parlamentari, acuză guvernanţii că au încălcat regulile impuse cetăţenilor, în contextul pandemiei, pierzând astfel controlul asupra gestionării crizei şi credibilitatea.
La ora 19.00 este programată o şedinţă a conducerii parlamentului, unde va fi stabilit calendarul dezbaterii şi votului moţiunii.