De zece ani, trăieşte ca un extraterestru!
Articol de dianamatei, 18 august 2020, 12:19
Cine a spus că viaţa de extraterestru este uşoară, dacă te naşti pe Pământ?
Pentru britanica Lhouraii Li, de 30 de ani, din Bradford, Yorkshire, Marea Britanie vopsirea zilnică în albastru a întregului corp a devenit o rutină. Lhouraii Li a avut o revelaţie când avea doar 20 ani şi a descoperit că este o fiinţă cosmică, denumită în cultura tradiţională japoneză ”gyaru”. A simţit că este un extraterestru captiv într-un corp uman încă din timpul adolescenţei. În 2018, însă a primit un mesaj telepatic din profunzimile universului în limba klingoniană şi a înţeles că adevărata culoare a pielii ei este albastru deschis şi că trebuie să îşi ”monteze şi coarne” pentru a fi cu adevărat o fiinţă cosmică.
Tânăra extraterestră are peste 10.000 de admiratori pe reţelele de socializare şi încearcă să le explice tuturor ce înseamnă să fi extraterestru şi să ”simţi vibraţiile universale şi energiile care străbat cosmosul cu viteza gândului, care întrece viteza luminii”.
Lhouraii Li a fost poreclită în 2016 ”Barbie din Marea Britanie” şi a luptat din răsputeri în instanţă pentru a scăpa de acest apelativ. Şi asta pentru că ”ea nu este o păpuşă, ci o fiinţă cosmică”. Deşi recunoaşte că ”îşi hrăneşte trupul uman cu mâncare terestră”, Li susţine că principala ei hrană este energetică şi vine din adâncurile Cosmosului.