Ascultă Radio București FM Live

Se dă startul proiectului In-Herit în cadrul Programului RO-CULTURA!

Se dă startul proiectului In-Herit în cadrul Programului RO-CULTURA!
Foto: Sursa foto: INP

Articol de Sabina Lapadatescu, 19 august 2020, 21:06

Institutul Național al Patrimoniului (INP) dă startul proiectului In-Herit – Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural, CALL02-7 și primei dezbateri naționale despre viitorul patrimoniului cultural românesc. Proiectul – un parteneriat între Institutul Național al Patrimoniului, Fundația ProPatrimonio, Asociația Da’ De Ce și Norwegian Crafts Institute (Institutul meșteșugurilor din Norvegia), finanțat prin Programul RO-CULTURA, cu sprijinul Granturilor SEE 2014-2021 – își propune dezvoltarea unui centru de informare și promovare a patrimoniului cultural și îmbunătățirea accesului publicul larg la servicii de informare și educare în acest domeniu pe cât de fascinant, pe atât de complex și încercat, se arată într-un comunicat de presă emis de INP.

Ca primă inițiativă națională de acest fel, viitorul centru de informare trebuie să răspundă unor nevoi reale și cât mai atent documentate, resimțite atât de comunitatea de specialitate, cât mai ales de publicul doritor de informație și conținut de calitate despre patrimoniul cultural al României. Fie că vorbim despre monumente istorice, patrimoniu mobil, imaterial sau digital, Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural va oferi deopotrivă informație și mecanisme de educație și promovare care să îmbunătățească accesul publicului larg și capacitatea comunității de specialitate de a răspunde nevoilor societății actuale.

„Patrimoniul cultural este, de regulă, fie privit ca o povară sau o sursă de limitări, fie simplificat excesiv și chiar instrumentat în cadrul unor discursuri patriotarde sau populiste. Ori, patrimoniul nostru cultural este mult mai divers și mai bogat decât decupajele și clișeele care ajung frecvent în atenția publicului larg și are un potențial important de a influența pozitiv dezvoltarea comunităților afectate de tranziția postcomunism, migrație, depopulare/supra-populare și mai nou pandemie. Dar aceasta înseamnă că trebuie să-l facem mai accesibil, în moduri diverse, mai bine-cunoscut și mai folositor oamenilor, dincolo de granițele comunității de specialiști. Începem cu acest parteneriat româno-norvegian implicând organizații și specialiști recunoscuți pentru impactul lor în domeniu și sperăm să creștem o adevărată mișcare pentru patrimoniu la nivel național”, notează Ștefan Bâlici, directorul INP.

Structură offline – funcții extinse

Proiectul In-Herit prevede dezvoltarea primei structuri care să acționeze la nivel național și să aibă drept misiune informarea și educarea publicului cu privire la protejarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural. Centrul va funcționa într-un imobil monument istoric, Casa de târgoveț din Calea Șerban Vodă nr. 33, clădire simbol pentru patrimoniul cultural al Bucureștiului, care va fi amenajată și pregătită pentru a deveni un spațiu deschis și util publicului. Ideea și raza de acțiune a Centrului de Informare se va extinde dincolo de structura fizică asociată acestei entități, pentru a asigura o accesibilitate crescută și pentru a răspunde orientării din ce în ce mai evidente a publicului spre consum digital – online sau mobil – de informație, educație și divertisment.

„Deși vizitarea unui monument istoric este activitatea culturală cel mai frecvent menționată de români, doar 48% dintre respondenții celui mai recent Barometru al consumului cultural spun că vizitează măcar o dată pe an un sit sau un monument istoric din țara noastră. Cealaltă jumătate afirmă că nu au luat parte la nicio activitate care să implice consumul unor produse sau servicii culturale în spaţiul public. Or aici este vorba despre un potențial imens pe care din păcate sectorul cultural din România îl ratează – motivat sau nu. Iar soluțiile pot fi cât se poate de diverse – de la deschiderea și accesibilizarea monumentelor, la programe de educație dedicate, digitalizare și conținut complementar, etc. Prin ideea și prin întreg procesul de definire și funcționalizare a acestui Centru de informare, vrem să (re)conectăm comunitatea de specialiști și conținutul valoros produs de aceștia cu acel Mare Public, care poate nu așteaptă decât o interfață unificatoare, instrumente simplificate și un ghidaj prietenos prin lumea patrimoniului cultural”, adaugă Ștefan Bâlici.

În contextul actualei crize sanitare, se observă o dinamică accentuată a obiceiurilor de consum cultural, puternic condiționate de restricțiile de mobilitate și/ sau de regulile de siguranță în spațiile publice impuse de autorități. Dacă în primele săptămâni de restricții muzeele și obiectivele de patrimoniu au fost închise, iar consumul online de informație culturală a crescut vertiginos, primele măsuri de relaxare au inversat parțial această tendință, astfel că obiectivele de patrimoniu, muzeele și evenimentele culturale în aer liber sau care au putut implementa rapid măsuri de siguranță au urcat temporar în preferințele românilor.

Proiectul In-Herit – beneficiar al unui sprijin financiar nerambursabil în valoare de 948.211 lei și implementat pe o durată de 18 luni (iulie 2020 – decembrie 2021) – pornește cu o serie de consultări ample, atât cu specialiștii și organizațiile implicate deja în protejarea și promovarea patrimoniului, cât și cu publicul viitor al Centrului național de informare și promovare a patrimoniului cultural. Platforma https://laviitor.patrimoniu.ro va găzdui în lunile ce urmează, invitații diverse la discuție, sondaje, dezbateri și evenimente publice în jurul principalelor dileme și soluții pentru promovarea patrimoniului cultural și pentru extinderea accesului publicului larg la informația despre moștenirea noastră culturală. Publicul interesat este invitat să se înscrie în această comunitate în formare urmând acest link.

În plus, un loc important în dezvoltarea Centrului național de informare și promovare a patrimoniului cultural și a ofertei acestuia îl vor avea, pe de o parte, componenta educațională adresată copiilor și dezvoltată în cadrul acestui proiect în parteneriat cu Asociația Da’DeCe (ce va include ateliere educaționale pentru copii, kituri pedagogice și un ghid pedagogic despre patrimoniu), respectiv instrumentele adresate proprietarilor de monumente istorice precum Ghidul online Salva-Monument, ce urmează a fi elaborat în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio.

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară

Universitatea din Bucureşti este, conform ediţiei I a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, prima...

Universitatea din Bucureşti – prima universitate din România în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică interdisciplinară
Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:57

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, un eveniment unic, care îmbină cultura, tradiţiile şi bucuria Crăciunului, va avea loc, în...

Târgul de Crăciun ‘Magia Basmelor’, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti
Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 19:30

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1

Peste 500 de copii au fost înscrişi de părinţi la cursuri de înot, după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1. Cele mai...

Sute de copii, înscrişi la cursurile de înot după prima zi de la deschiderea bazinelor Primăriei Sectorului 1
Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:54

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!

De mâine până duminică, 24 noiembrie, curtea interioara a Muzeului Naţional al Ţăranului Român adună la un loc meșteri, artizani,...

Ediția de toamnă a Târgului Piața Țărănească are loc în acest weekend!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:42

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!

𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚̆, 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟎𝟎, se aprind luminițele de sărbători și tot atunci, la...

Sectorul 4 imbraca haine de sarbatoare!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:59

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO

Este sau nu necesar acest referendum, cum se vor soluționa pe viitor cererile de construire din București, dat fiind numărul redus al angajaților...

Dezbatere asupra Referendumului > invitați: Oana Preda și Emil Ivănescu | AUDIO
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:46

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume

Fumatul pe parcursul vieții poate sa duca, in medie, la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani, potrivit Institutului Național de...

Fumatul, principala cauza prevenibila de deces in lume
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:31

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman

Situatie fara precdent, la RAR. Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a...

Activitate sistata, la Registrul Auto Roman