Statuile mele, o nouă premieră a Teatrului Masca
Articol de , 23 august 2020, 20:10
Teatrul Masca propune publicului două premiere în luna august.
Spectacolele au loc în Amfiteatrul Teatrului Masca din Bd. Uverturii, nr. 14.
“Statuile mele” este un spectacol gală, în două părți. Partea I – Bronz, s-a jucat în
weekend-ul 15-16 august, urmând ca Partea a II-a – Nisip să aibă 2 reprezentații în
weekend-ul 22-23 august, începând cu ora 19:00, prima dintre ele fiind Premieră.
Amfitrionul Mihai Mălaimare vă invită la un tur ghidat al acestui muzeu viu.
Primind o noua șansă la viață pe scenă, în tehnica statuii vivante, fiecare personaj va respira din nou, se va mișca și va rosti, toate acestea cu greutatea dată de materialitatea statuii, ca și cum în bronzul și nisipul din care sunt alcătuite, cineva ar fi ștanțat oarecând replicile unor personaje care au uitat să moară.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile și în baza unei rezervări în prealabil, la adresa de email: office@masca.ro
Program Teatrul Masca, 22 august- 6 septembrie
22 și 23 august, ora 19.00 – “Statuile mele”, Partea a II-a – Nisip
29 și 30 august, ora 19.00 – “Statuile mele”, Partea Partea I – Bronz
5 și 6 septembrie, ora 19.00 – “Statuile mele”, Partea a II-a – Nisip