Primăria Capitalei aplică cel de-al patrulea tratament de combatere a căpuşelor

Foto: Adriana Baciu

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Eco Igienizare, continuă campania de combatere a căpuşelor, în prezent fiind în derulare cel de-al patrulea tratament.

Astfel, echipele Companiei Municipale Eco Igienizare intervin pe întreg teritoriul municipiului Bucureşti, în toate parcurile din Capitală, pe spaţiile verzi, precum şi în zonele cu vegetaţie abundentă.

Pentru aplicarea tratamentelor se acţionează în intervalul 7.00 – 13.00, cu ajutorul echipamentelor mobile de tip atomizor (pompă mecanică).

Substanţa folosită pentru combatarea căpuşelor este insecticidul MICROSIN, un produs avizat de Ministerul Sănătăţii pentru utilizarea la exterior, în zone rezidenţiale şi recreaţionale, fără efecte adverse asupra mediului înconjurător şi asupra organismului uman.

Pentru anul 2020, Primăria Municipiului Bucureşti a prevăzut 5 tratamente de combatere a căpuşelor.

Cel de-al patrulea tratament se derulează în perioada 17 august – sfârşitul lunii septembrie.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.