Cinema, evenimente online şi offline de astăzi, 25 august

* Începând de astăzi, timp de zece săptămâni, în fiecare marţi şi miercuri, de la ora 20:00, în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8), programul CineLiteratura vă propune proiecţii de filme menite să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română, prezentate de importanţi critici de specialitate. Deseară, Conf. Univ. Manuela Cernat prezintă filmul „Tănase Scatiu”, adaptare de Mihnea Gheorghiu după romanele „Viaţa la ţară” şi „Tănase Scatiu” de Duiliu Zamfirescu, în regia lui Dan Piţa, având în distribuţie pe: Victor Rebengiuc, Eliza Petrăchescu, Vasile Niţulescu, Cătălina Pintilie, Andrei Csiky, Dan Nuţu, Rodica Tapalagă, Carmen Galin, Costel Constantin, Mitică Popescu, Aristide Teică, Ioana Ciomârtan, Zoltan Vadasz, Ovidiu Schumacher.

* Cinema în aer liber prezintă, de la ora 20:30, pe Insula Artelor din Parcul Titan thrillerul dramatic „Les Missérables / Mizerabilii”, premiat la Cannes, cu care cineastul francez de culoare Ladj Ly debutează în lungmetraj. Inspirat din revoltele anului 2005 din Paris, declanşate de moartea a doi tineri în timpul unui raid al forţelor de ordine, acest film-protest prezintă o perspectivă provocatoare a sărăciei şi violenţelor de la periferia Parisului, acţiunea fiind plasată în cartierul Montfermeil, suburbia muncitorească în care se desfăşoară şi povestea prezentată de Victor Hugo în romanul său cu acelaşi titlu, dar care este şi locul în care Ladj Ly a crescut şi sursă de inspiraţie în carieră.

* La Grădina cu Filme a Creart (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7), de la ora 21:00, în cadrul programului Seara Filmului de Dans este proiectat, în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti, documentarul „Reset / Relève: Histoire d’une création”, regizat de Thierry Demaizière şi Alban Teurlai, ce prezintă creaţia primului balet al lui Benjamin Millepied, în calitate de Director Artistic al Baletului Operei din Paris, cea mai veche companie naţională de balet din lume şi una dintre cele mai prestigioase. Vă puteţi rezerva locurile aici.

* La Cinema Drive in din Militari Shopping (Bd. Iuliu Maniu, nr. 560A), de la ora 21:30 este proiectată thrillerul „The Equalizer 2”, regizat de Antoine Fuqua, în care Denzel Washington reia unul dintre rolurile sale originale, de salvator al celor agresaţi, exploataţi şi oprimaţi, pedepsindu-i pe cei vinovaţi, fără drept de apel. De data aceasta el se va afla faţă în faţă cu asasini profesionişti, care nu se vor da în lături de la nimic pentru a-l distruge. Vă puteţi rezerva locurile aici.

* În grădina Rezidenţei Scena9 (Str. I. L. Caragiale, nr. 32), experimentul audiovizual Possible Sounds of Early Cinema prezintă, de la ora 21:30, „Sărbătorile Unirii”, un documentar-reportaj aniversar în regia lui Tudor Posmantir ce prezintă serbările oficiale, manifestaţiile populare şi sportive desfăşurate, cu participarea Familiei Regale, în mai 1929 la Bucureşti, Mărăşti şi Alba Iulia, marcând aniversarea a zece ani de la Marea Unire din 1918. Ambianţa sonoră este concepută şi interpretată live de Somnoroase Păsărele (Gili Mocanu). Vă puteţi cumpăra bilete aici.

 

* Programul de proiecţii al celei de-a 13-a ediţii a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania îl găsiţi aici. Urmând acest link vă puteţi procura şi bilete la producţiile pe care alegeţi să le vizionaţi. Majoritatea filmelor din programul OWR 13 pot fi vizionate, de asemenea, online pe platforma Eventbook şi pe site-ul Festivalului, până pe 30 august. Lista celor postate poate fi consultată aici.

 

* Festivalul de Film şi Istorii Râşnov #12.2 postează, până pe 29 august, 10 filme din secţiunea competiţională şi încă 2 pe platforma Eventbook, de unde vă puteţi procura şi biletele necesare. Comenzile sunt limitate la un singur bilet per adresă de email, întrucât pentru vizualizarea streamului fiecare cumpărător trebuie să fie logat în contul Eventbook cu care a făcut achiziţia biletului. Vizualizarea se poate face exclusiv pe teritoriul României.

– „Colombia in My Arms”, producţie Finlanda 2020 regizată de Jenni Kivistö şi Jussi Rastas ce are ca personaje principale pe Ernesto şi gherila, fermierii de coca sărăciţi, un aristocrat misterios şi un pasionat politician de dreapta, toate atârnând în echilibru, în timp ce pacea face primii paşi în Columbia.

– „Lady Time” realizat de regizoarea-antropolog finlandeză Elina Talvensaari când se mută în apartamentul Liisei după ce aceasta moare, singură şi fără ca nimeni să îşi amintească de ea. Apartamentul îi rămâne cu toate obiectele sale personale, de la cărţi la fotografii, iar Elina decide să întregească bucată cu bucată povestea acestei necunoscute misterioase cu care îşi împarte casa, intrigată de intimitatea în care pătrunde şi de posibilitatea uitării absolute.

– „Kim Il Sung’s Children”, de sud coreeanul Deog-Young Kim, ce spune povestea unora dintre cei 100.000 de copii rămaşi orfani în urma Războiului din Coreea (1950-1953) care ajung în România, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi Bulgaria.

– „Para no volver / Never Going Back”, producţie Mexic 2019 regizată de Janette A. López despre Explorer, o fetiţă de 8 ani care a plecat din Honduras în miez de noapte, fără să ştie unde, a lăsat totul în urmă şi nu s-a temut niciodată în căutarea unei vieţi mai sigure şi mai bune, a păstrării inocenţei sale şi a surorii ei.

– „Nostalgia dictaturii”, documentar realizat de Marius Th. Barna, după un scenariu de Bogdan Ficeac, ce prezintă nostalgia după fostul regim, care, la câteva decenii de la prăbuşirea sistemului comunist, a ajuns la proporţii de neimaginat în aproape toate fostele ţări comuniste europene. În paralel cu opiniile şi motivaţiile cetăţenilor obişnuiţi, trăitori în spaţiul fost comunist, filmul conţine explicaţii ale cercetătorilor din diverse domenii (sociologi, psihologi, politologi, etologi etc.) referitoare la motivaţiile intime ale unui asemenea sentiment paradoxal. Printre cei intervievaţi se numără: Cristian Pârvulescu, Vasile Ernu, Marius Oprea, Mihaela Miroiu, Dorel Vişan, Ada Milea.

– „Sankara’s Orphans” de Géraldine Berger, în care imaginile de arhivă, înroşite, şterse, încearcă să recompună o tinereţe revoluţionară împreună cu amintirile unora dintre cei 600 de orfani şi copii din sate din Burkina-Faso trimişi în Cuba în 1986 cu misiunea de a învăţa o meserie cu care, la întoarcere, să îşi ajute propria ţară şi să o dezvolte. Însă asasinarea preşedintelui Thomas Sankara din 1987, lichidarea Revoluţiei de către Blaise Compaoré şi sfârşitul Războiului Rece le-a prescris o soartă incertă.

– „Serenade to the Wind” de Sanela Bajric din Croaţia, despre compozitorul Aldo Finzi care nu a primit niciodată premiul câştigat la Scala din Milano în anul 1937 întrucât era evreu, dar după 75 de ani, Teatrul Donizetti din Bergamo prezintă premiera mondială a operei sale „La Serenata al Vento”.

– „Servitude” de Renato Barbieri, ce prezintă mărturia uneia dintre cele mai grave şi urgente boli ale Braziliei: sclavia contemporană din regiunea Amazonului, aşa cum o cunosc în prezent aboliţioniştii şi cei aflaţi în sclavie.

– „Sleeping in Ruins”, producţie Irak 2019 regizată de Horen Ghareeb şi Hardi Qadir Ibrahim ce urmăreşte viaţa de zi cu zi a câtorva locuitori din Mosul, martori atât ai ocupării oraşului de către ISIS, cât şi ai războiului de eliberare de sub administrarea acestei organizaţii teroriste.

– „The Borovsk Effect”, de cineaştii ruşi Julia Grebennikova şi Polina Zavadskaya, despre Borovsk, un oraş straniu, un loc al memoriei tuturor victimelor represiunilor politice din secolul al XIV-lea până în prezent, care pare să îl vrăjească şi pe Vladimir Ovchinnikov, artistul naiv de 80 de ani care devine cunoscut în Rusia când începe să picteze zidurile caselor şi să le transforme în adevărate memoriale.

– „City On The Run”, de Jotja Bessems care descoperă o istorie suprimată a familiei sale într-un oraş de frontieră din South Limburg în acest film despre o istorie uitată şi un memorial eşuat, cu mii de olandezi pe fugă şi cu zona rurală inundată de strămutaţi.

– „Hédi Fried: min oro”, producţie Suedia 2017, regizată de Birgitta Öhman şi Håkan Pieniowski care realizează portretul personajului titular, psiholog şi scriitoare născută la Sighetu Marmaţiei, care, după ce s-a salvat din lagărele Auschwitz şi Bergen-Belsen a emigrat în Suedia în iulie 1945. Are speranţă pentru viitor şi crede cu tărie şi încăpăţânare că ceva similar Holocaustului nu se va mai întâmpla niciodată.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.