Ascultă Radio București FM Live

Cinema… acasă şi în grădină. Week-end no. 25.2

Cinema… acasă şi în grădină. Week-end no. 25.2

Articol de , 5 septembrie 2020, 16:24

ÎN GRĂDINĂ

* Programul Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) pentru care vă puteţi cumpăra locuri aici.

˟ Deseară puteţi viziona:

– la Cinema Muzeul Ţăranului în aer liber, de la ora 20:30, patru scurtmetraje ale competiţiei internaţionale produse în Hong Kong, Franţa, Israel şi SUA, ce vorbesc afirmat şi critic despre dans ca necesitate, ca mod de viaţă, explorând diverse modalităţi de a-l înţelege, practica şi folosi; iar de la ora 22:00, cele şapte scurtmetraje ale competiţiei româneşti care problematizează corpul şi (ne)mişcarea, atingerea şi interacţiunea interumană, inclusiv noţiunea de realitate, aşa cum este ea înţeleasă în mod obişnuit;

– la Cinema Elvira Popescu din curtea Institutului Francez, de la ora 21:00, în premiera naţională, documentarul „Being Jérôme Bel” de Aldo Lee şi Sima Khatami, care se lovesc de rezistenţa artistului în a fi portretizat în încercarea lor de a surprinde procesul de lucru al acestui coregraf şi performer recunoscut pentru maniera sa provocatoare de a confrunta spectatorii cu propriile preconcepţii despre corp.

˟ Mâine, Duminică 6 septembrie, sunt proiectate:

– de la ora 20:30, la Cinema Muzeul Ţăranului în aer liber, filmul documentar „The Euphoria of Being”, regizat de Réka Szabó, ce spune povestea dansatoarei Éva Fahidi, supravieţuitoare a lagărului Auschwitz Birkenau, care îşi prezintă viaţa într-un spectacol de teatru-dans;

– de la ora 21:00, la Cinema Elvira Popescu din curtea Institutului Francez, opt scurtmetraje din calupul competiţiei internaţionale ce prezintă dansul şi corpul ca modalităţi instabile sau unificatoare.

 

* KINOdiseea prezintă două animaţii la Opera Comică pentru Copii, de la ora 20:30:

astă-seară, primul film din seria „Toy Story”, regizat de John Lasseter, despre viaţa secretă a jucăriilor care prind viaţă atunci când nu sunt văzute de oameni;

mâine seară, „The Little Mermaid / Mica sirenă”, regizat în 1989 de Ron Clements şi John Musker, ce spune povestea fiicei celei mici a regelui Triton, Ariel, care este nemulţumită de viaţa în mare şi este curioasă să vadă cum trăiesc oamenii.

 

* La Event Park Snagov (Lagoo Snagov), de la ora 20 puteţi viziona 2 filme, pentru care vă puteţi cumpăra locuri aici:

deseară, „Maria, Regina României”, film istoric în regia lui Alexis Sweet Cahill, care prezintă o poveste bazată pe fapte reale, ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria, interpretată de Roxana Lupu, care merge la Paris pentru a-i înfrunta pe cei mai puternici lideri ai lumii ce participă la Conferinţa de Pace din 1919 şi să-i determine să susţină existenţa României Mari;

mâine seară, „Inception / Începutul”, thriller SF de Christopher Nolan în care Leonardo DiCaprio interpretează pe Dom Cobb, cel mai bun în domeniul periculoasei arte a extracţiei, adică al furtului de informaţii şi secrete preţioase din subconştientul oamenilor în timp ce aceştia visează, când mintea lor este cel mai vulnerabilă; din distribuţia filmului fac parte: Joseph Gordon-Levitt, Tom Hardy, Ellen Page.

 

* Cinema în aer liber vă propune, tot de la ora 20:30, pe Insula Artelor din Parcul Titan două filme:

astăzi, drama romantică „Le grand bleu / Marele albastru”, realizată de Luc Besson în 1988 cu Jean-Marc Barr şi Jean Reno în rolurile a doi prieteni din copilărie uniţi de marea loc pasiune pentru scufundările în apele adânci ale Mediteranei, pe care frumoasa Joanna, prietena unuia dintre ei interpretată de Rosanna Arquette, nu a putut-o înţelege niciodată;

mâine, Duminică 6 septembrie, „Le roi et l’oiseau / Regele şi pasărea cântătoare”, film de animaţie muzical cu elemente de fantastic de Paul Grimault în care Charles V Şi Trei Sunt Opt Şi Cu Opt Face Şaisprezece, regele tiran al Takicardiei, înfruntat doar o Pasăre vorbăreaţă şi glumeaţă din turnul palatului său, e îndrăgostit de o frumoasă şi modestă Păstoriţă, pe care vrea să o ia de soţie, însă fata e îndrăgostită de Măturătorul, cu care şi fuge.

 

* La Cinema sub clar de lună, din spaţiul alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu) pentru care vă puteţi cumpăra bilete aici, tot de la ora 20:30 rulează 2 drame:

deseară, „Dronningen/ Dama de cupă”, realizată de May el-Toukhy care a primit premiul pentru regia acestui film la TIFF 2019, cu Trine Dyrholm în rolul avocatei de succes cu o abordare lipsită de compromisuri Anne, care câştigă multe cazuri cu victime copii sau adolescenţi, dar ajunge să-l seducă pe Gustav, fiul rebel al soţului ei Peter dintr-o căsătorie anterioară;

mâine seară, „DAU. Natasha”, film nerecomandat minorilor de Ilya Khrzhanovskiy, cu Natalia Berezhnaya în rolul titular, cel al unei şefe la cantina unui institut secret de cercetări din Uniunea Sovietică, care, după ce se apropie de un cercetător francez venit în vizită şi cei doi ajung să petreacă noaptea împreună, este chemată la KGB pentru un interogatoriu…

 

* La Cinema Drive in din Militari Shopping (Bd. Iuliu Maniu, nr. 560A), pentru care vă puteţi rezerva locurile aici, de la ora 21:00 sunt proiectate:

astăzi, „A Star Is Born / S-a născut o stea”, dramă biografică realizată de Bradley Cooper, care interpretează şi rolul principal, pe muzicianul Jackson Maine care o întâlneşte pe tânăra aspirantă Ally, jucată de Lady Gaga, şi se îndrăgosteşte pe loc de ea şi o convinge să urce pe scenă, la unul dintre concertele lui, cucerind publicul imediat; însă, pe măsură ce cariera lui Ally ia amploare, povestea lor de dragoste se deteriorează, iar Jack se simte tot mai singur în interminabila lui luptă cu demonii interiori;

mâine, Duminică 6 septembrie, drama „The Good Liar / Maestrul minciunilor” în regia lui Bill Condon, personajul titular, interpretat Ian McKellen fiind un bătrân escroc ce crede că şi-a găsit următoarea ţintă în recenta văduvă Betty McLeish, moştenitoare a milioane de dolari jucată de Helen Mirren, numai că ceea ce ar fi trebuit să fie o scamatorie uşoară pentru el se transformă într-un joc de-a şoarecele şi pisica, pe un teren minat, în care miza creşte de la o clipă la alta, iar trădările aduc noi pericole.

 

* La Grădina cu Filme a Creart (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7), în cadrul programului Seara Filmului European, mâine de la ora 20:30 este proiectat, în parteneriat cu British Council Romania, filmul documentar „Basquiat: Rage to Riches / Basquiat: Furie şi Faimă”, în regia lui David Shulman, ce prezintă povestea controversatului artist autodidact de culoare născut în Brooklyn Jean-Michel Basquiat, spusă de cei din jurul său, inclusiv de cele două surori ale sale, Lisane şi Jeanine, care vorbesc pentru prima dată în faţa aparatului de filmat despre fratele lor. Vă puteţi rezerva locurile aici.

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 20:21

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1

„Am evitat în timp record o situaţie care putea deveni tragică. Din cauza întreţinerii defectuoase, scutul statuii care îl reprezintă pe...

Intervenţie în timp record a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Sectorului 1
În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:18

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!

Deși ne aflăm începutul lunii noiembrie, în sectorul 4 deja se montează luminițele de Craciun. Anul acesta, administrația locală și-a propus...

În sectorul 4 deja se montează luminițele de Crăciun!
Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:59

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!

Primaria Sectorului 2, prin Poliția Locală Sector 2, eliberează domeniul public de mașinile abandonate. În acest sens, polițiștii locali...

Primăria Sectorului 2 eliberează domeniul public de mașinile abandonate!
Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 15:10

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei vor fi dotate cu defibrilatoare. Anunțul a fost făcut de primarul general, Nicușor Dan, pe...

Instituțiile din subordinea Primăriei Capitalei, dotate cu defibrilatoare!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:27

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate, a anunțat primarul general al Capitalei, pe pagina sa de Facebook....

Fațada și acoperișul Muzeului Theodor Aman urmează să fie restaurate!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 14:14

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!

Liniile 11, 44, 163 și 178 vor avea program prelungit, astăzi, pentru meciul Rapid – UTA Arad, transmite Asociația de Dezvoltare...

Linii cu program prelungit, pentru meciul Rapid – UTA Arad!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 12:49

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!

Un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei. Poliţiştii care au ajuns rapid la faţa locului...

Incendiu puternic, într-un apartament din sectorul 2 al Capitalei!
Actualitate sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 11:55

Vremea se răcește semnificativ în București!

Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se răcește semnificativ în București. De astăzi, de la prânz, și până luni...

Vremea se răcește semnificativ în București!