Expoziţie multimedia „Josef Trattner’s Danube Sofa Journey”

O canapea pe Dunăre. Fascinat de diversitatea culturilor care compun una dintre cele mai frumoase – dar şi cele mai încercate din punct de vedere istoric – regiuni ale Europei, artistul vizual austriac Josef Trattner a pornit în căutarea legăturilor profunde care unesc naţiunile dunărene, legături mult mai puternice decât orice dificultăţi vremelnice care le-ar fi putut dezbina.

Între 11 şi 27 septembrie, în spaţiul 1.5/Carusel de la librăria Cărtureşti Carusel din Bucureşti, o sinteză a acestui proiect artistic şi de cercetare de lungă durată este prezentată în expoziţia multimedia „Josef Trattner’s Danube Sofa Journey”, de către Forumul Cultural Austriac Bucureşti, în colaborare cu Landessammlungen Niederösterreich (Colecțiile de Stat ale Austriei de Jos) și cu grupul Cărtureşti.

Evenimentul este organizat cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a adoptării Strategiei UE pentru Regiunea Dunării şi beneficiază de sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Din 2004 până în prezent, aşezată pe ţărm sau de-a dreptul pe ape, canapeaua cărămizie, din spumă poliuretanică, a artistului austriac Josef Trattner a găzduit numeroşi artişti (prozatori, poeţi, muzicieni, artişti vizuali) şi cercetători.

Confesiunile lor, dezbaterile înfocate, experimentele artistice, amintirile, momentele de linişte, bucurie sau nostalgie compun proiectul „Danube Sofa Journey” (Călătorie pe canapea de-a lungul Dunării), ce adună, în fotografii şi materiale video, felii de existenţă ale oamenilor de pe cursul fluviului.

Pe data de 22 septembrie 2020, la orele 19:00 şi 20:00, publicul român are ocazia să intre în ambianţa acestor călătorii artistice dunărene, cu ocazia unui performance live excepţional al lui Josef Trattner.

Acesta va evolua alături de cunoscutul poet român Peter Sragher, autor al unor poeme inspirate de Dunăre, si de poetul şi flautistul bulgar Ivan Hristov.

Evenimentul se va desfăşura în limba engleză, fără traducere, accesul fiind gratuit dar cu înscriere obligatorie la adresa de mail bukarest-kf@bmeia.gv.at, în limita a 20 de persoane pentru fiecare din cele două intervale orare.

În luna decembrie a acestui an se vor marca 10 ani de la lansarea de către Comisia Europeană a Strategiei pentru regiunea Dunării, al cărei scop este protecția durabilă a mediului şi creşterea prosperităţii prin relaţii si o cooperare mai strânse între cele 14 state participante, în beneficiul celor 120 de milioane de locuitori ai zonei cuprinse între Ulm și Sulina.

În data de 23 septembrie, Forumul Cultural Austriac București și Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României organizează o conferinţă ştiinţifică, în limba engleză, cu titlul „Minorities as treasure of the Danube Region”, ce va fi difuzată online ulterior.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.