Irina Bara şi Patricia Ţig se opresc în turul 3 la Roland Garros
Articol de , 3 octombrie 2020, 19:53
Din păcate cele două românce ajunse în premieră în turul 3 la un turneu de Grand Slam, au pierdut meciurile de azi.
Irina Bara şi-a încheiat aventura pariziană începută devreme în calificări. Ea a pierdut fără drept de apel cu 6-2, 6-0 în faţa favoritei 4, americanca Sofia Kenin.
Atingerea turului 3 de la Roland Garros, rămâne pentru jucătoarea din Bihor, cea mai bună performanţă din cariera de până acum.
A doua jucătoare din România care s-a luptat pentru accederea în optimile turneului de la Paris, a fost Patricia Ţig. Şi pentru ea, atingerea turului 3 la un turneu major, a reprezentat cea mai bună performanţă a carierei.
Eleva lui Răzvan Sabău s-a luptat din greu cu franţuzoaica Fiona Ferro, dar din păcate în setul decisiv, resursele fizice au părăsit-o. Reprezentanta gazdelor s-a impus după 2 ore şi 50 de minute cu 7-6(7),4-6, 6-0 şi o va întâlni în optimile turneului de la Roland Garros pe Sofia Kenin, a 4-a favorită a turneului, jucătoarea care a trecut azi de Irina Bara.