Zăngănit de cătuşe pentru Mircea Sandu
Articol de , 6 octombrie 2020, 19:46
Fostul președinte al FRF a fost trimis în judecată de DIICOT, pentru delapidare și spălare de bani. Conform informațiilor oferite de Digi 24, procurorii ar fi stabilit o sumă uriașă pe care Sandu ar fi direcționat-o în contracte fictive. Este vorba de 3,9 milioane de lei din suma destinată construirii Bazei Sportive Buftea, bani care au mers spre apropiați ai săi.
„Faptele pentru care fostul oficial din fotbalul românesc a fost trimis în judecată, alături de două persoane, ar fi fost comise în perioada 2009-2010, potrivit procurorilor de la DIICOT. Atunci, susțin anchetatorii, din sumele destinate construirii Bazei Sportive Buftea ar fi fost direcționate, pe baza unor contracte fictive, sume diverse de bani care au totalizat 3,9 mil. lei către companii controlate de cele trei persoane trimise în judecată în acest dosar.
Anchetatorii de la DIICOT, au anunțat că au terminat cercetările în acest dosar început cu aproape 4 ani în urmă, iar ancheta va fi dată spre soluţionare judecătorilor de la Tribunalul București. În dosar au fost luate măsuri pentru recuperarea prejudiciului estimat la 4 mil. Lei. Cei trei acuzați în dosar, au acum bunurile puse sub sechestru’’, a declarat corespondentul Digi 24.
De asemenea, Mircea Sandu și soția sa, Elisabeta, au fost trimiși în judecată și într-un alt dosar la începutul verii. Fostul președinte al FRF este acuzat de luare de mită, iar soția sa la complicitate la luare de mită. Ar fi vorba de suma de 724.000 de lei, sumă pe care a primit-o de la o firmă de avocatură, pentru încheierea unui contract cu FRF.