Masca de protecție devine obligatorie în aer liber, la nivel național, în Italia
Articol de bucurestifm, 7 octombrie 2020, 19:52
Purtarea măştii de protecție în aer liber a devenit, de astăzi, obligatorie în Italia la nivel naţional, în efortul de a reduce creşterea infecţiilor cu coronavirus.
De asemenea, executivul a aprobat un decret de extindere a stării de urgenţă până la 31 ianuarie. Starea de urgenţă ar fi expirat la 15 octombrie.
De la această obligaţie vor fi exceptaţi copiii sub 6 ani şi persoanele cu dizabilităţi sau cu probleme medicale incompatibile cu purtarea măştilor faciale.
Purtarea măştii era deja obligatorie pentru activităţi în aer liber în mai multe regiuni italiene, precum Sicilia, Campania şi Lazio, ultimele două incluzând oraşele Napoli şi Roma.
Autorităţile italiene intensifică măsurile antivirus după o creştere a numărului zilnic de infectări, care au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul lunii aprilie. Cu toate acestea numărul îmbolnăvirilor este mult mai mic decât se înregistrează în alte ţări europene, cum ar fi Franţa, Spania şi Marea Britanie.
Marţi fost raportate 2.677 de noi cazuri şi 28 de decese în precedentele 24 de ore.