Peste 500 de școli funcționează în scenariul roșu
Articol de , 12 octombrie 2020, 17:31
517 unităţi de învăţământ din țară sunt, în prezent, în scenariul roşu.
Asta înseamnă că orele se țin exclusiv online.
În 214 dintre acestea s-au înregistrat infectări cu noul coronavirus, iar în celelate se fac lucrări de reparații.
Ministerul Educației monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.
Luni, 12 octombrie, se înregistrează următoarea situație:
– 11.996 de unități de învățământ în Scenariul 1: participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
– 5.143 de unități de învățământ în Scenariul 2: participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.