Crește numărul unităților de învățământ care funcționează după scenariul roșu!
Articol de bucurestifm, 14 octombrie 2020, 18:00
Alte 135 de școli și grădinițe au trecut la scenariul roșu de funcționare, în ultimele 24 de ore. Prin urmare, cursurile la aceste unități de învățământ se vor desfășura exclusiv online timp de 14 zile.
Potrivit Ministerului Educației, numărul unităților școlare în care orele se desfășoară exclusiv online a ajuns la 789 față de 654, câte erau marți.
Dintre cele 789 de unităţi aflate în această situaţie, 233 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 556 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare, mai precizează Ministerul Educației.
În peste 11.500 de unități de învățământ din țară, elevii și preșcolarii participă zilnic la cursuri.
Alte 5.234 de unități de învățământ sunt în scenariul galben (mixt – participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea prin rotaţie de una-două săptămâni a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie).