”Femeia din oglinda ”- o poveste gotică despre istoria oglindită în destin
Articol de cristina.toma, 16 octombrie 2020, 15:16
Dacă vă plac poveștile gotice și oglinzile misterioase atunci cartea scrisă de Rebecca James „Femeia din oglindă” apărută în traducere românească la editura RAO este lectura potrivită pentru această toamnă.
Trei femei deschid această poveste care va absorbi în ea asemenea unei oglinzi fermecate. Prima este o tânară frumoasă cu ochii verzi care este urmărită de un sat întreg cu torțe, furci și topoare în mâini, oamenii strigând după ea ”Vrăjitoarea! Vrăjitoarea!” și îndemnându-se unii pe alții să o ucidă. Vede cum nebunii orbiti de furie dau foc casei ei și singura scăpare pentru ea par a fi stâncile ascuțite și alunecoase sub care se cască asemeni unei guri de balaur înfometat o mare cu valuri ce se izbesc cu furie de țărm. În fuga ei își dă seama că cel ce a sedus-o făcând-o să se îndrăgostească de fapt nu o voia pe ea ci doar pământurile ei aflate undeva pe un deal. Dar acum destinul ei s-a scurtat și pare să nu mai aibă decât un singur sens.
Nu departe de aceleași locuri peste ani, Alice Miller, o altă tânără își părăsește modesta slujbă de functionară într-un birou obscur pentru un post de guvernantă a unor gemeni, copiii unei familii foarte bogate și discrete peste limită care locuiește într-un castel ce seamănă mai degrabă cu o catedrală decât cu o casă-fie ea și a unor aristocrati cu sânge albastru. Însă această ofertă se dovedește pentru tânăra romantică și naivă-chiar dacă este bine intentionată- ca focul pentru un fluture.
Cea de a treia eroina este Rachel Whright, proprietara unei galerii de artă din New York, chiar din Manhatthan care tocmai dăduse o nouă lovitură în afaceri.
Rachel pare o femeie de acțiune puternică si pragmatic pe care oricine și-ar dori-o ca partener dar niciodata ca dușman. Acolo unde lucrurile nu par să meargă în sensul dorit de ea știe ce măsuri să ia pentru ca totul să se desfășoare după dorința ei.
Insă și ea are un punct nevralgic: știe că a fost adoptată de către părinții ei din Europa, de undeva din Anglia dar numai atât. Chiar dacă aceștia o crescuseră cu grijă si multă iubire si, mai ales nu îi ascunseseră faptul că este infiată nu îi putuseră da nici o informative despre părinții ei biologici pentru că pur și simplu …nu știau. Rachel își pusese multe întrebări cu privire la familia ei biologică dar nu găsise nici un răspuns. Asta pana când într-o dimineata primește un plic din partea unui avocat din Londra si se hotărăște să lase totul și să plece in Europa deși nu știa ce va găsi acolo.
Iar de aici misterele ce par la prima vedere a se rezolva mai degrabă se adâncesc iar legăturile dintre personaje tot mai complicate dar mai puternice și dacă nici distanța nu le-a putut rupe atunci nici timpul nu le poate destrăma. Insă care este legătura între cele trei femei –Rachel, Alice si frumoasa care toti o acuzau de vrăjitorie? Si mai ales care este legătura lor cu conacul Winterbourne care seamana mai degraba cu o catedrală decât cu o casă? Aceasta rămâne să o aflati singuri după ce veți citi cartea care a primit multe aprecieri atât din partea unor publicații cât și din partea bloggerilor din toată lumea. Eu, însă vă mai spun doar că nu veți lăsa cartea din mână până când nu veți întoarce si ultima pagina.