Greu de încadrat într-un anumit gen literar acest roman al lui Stephen King. Oficial, textul face parte din categoria romanelor science-fiction, dar singurul “element” SF va fi descoperit de cititor doar în ultimele pagini, unde va afla că domul care acoperă orașul este proiectul unor ființe venite dintr-o altă lume. “Sub dom” e la fel de science-fiction ca și “Luceafărul”…
Și atunci? Ideea generală a lucrării – o comunitate izolată în care regulile obișnuite se alterează – te poate duce cu gândul la “Împăratul muștelor” de William Golding, dar acel roman este alegoric, și l-am mâhni pe autor atribuind vreun text de-al său acestui gen. Dacă omul ar ajunge să scrie romane alegorice, probabil că următorul pas ar fi să devină fabulist…
Sper să nu greșesc, dar genul literar potrivit pentru roman este experimentul social, pe care dealtfel King l-a mai folosit în trecut, inclusiv în “The Stand”.
Și cred că e un experiment reușit, ba chiar unic m-aș încumeta să afirm, pentru că în situații relativ similare pe care le întâlnim în alte romane, comunitățile izolate nu sunt chiar izolate total. Pe o insulă pierdută în mijlocul oceanului, membrii unei comunități teoretic izolate vor avea mereu într-un colt al minții ideea că la un moment dat s-ar putea totuși să apară cineva, chiar și accidental. Pe când aici, populația de sub dom este literalmente închisă ermetic. Ceea ce înseamnă că nimic nu intră și nimic nu iese, niciodată. Prin urmare, nicio infracțiune nu va avea consecințe legale, pentru că nici legile lumii exterioare nu mai au cum să pătrundă prin peretele domului.
Excelent roman.
