S-a stins actorul Vladimir Găitan
Articol de andreiabarsanbfm, 10 noiembrie 2020, 21:44 / actualizat: 10 noiembrie 2020, 22:59
Vestea tristă a fost anunțată de actorul Vlad Rădescu, cu puțin timp în urmă, pe contul său de Facebook: ”Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri…”
A fost devotat acestei scene, a debutat la Comedie și tot de aici s-a și retras, în momentul în care nu a mai putut juca, din pricina bolii.
Printre ultimele spectacole au fost ”Poker”, ”Revizorul” și ”Escu…”, titluri care au ținut afișul teatrului ani buni.
A debutat în cinematografie în 1969, în perioada studenției, în filmul ”Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie. Un rol ce a râmas în mintea și în sufletul a generații de cinefili.
Un moment care i-a marcat destinul, după cum a mărturisit Vladimir Găitan în cadrul unei întâlniri, la FFIR 2018, dedicată împlinirii a 50 de ani de la turnarea peliculei.
Actorul a făcut atunci o reverență în fața tuturor regizorilor de teatru și de film care i-au marcat parcursul artistic.