(sau scrisoare pentru Ion Puican de la băiețelul care îmi amintesc că eram cândva)
Dragă Ion Puican, află despre mine că sunt bine sănătos și vreau să-ți spun că ți-am citit cartea. Habar nu aveam cât de importante sunt șosetele, nu cred că am stat vreodată să mă gândesc la șosete mai mult de câteva secunde. Ba nu, mint, a fost filmul acela, “Finding Forrester”, în care Sean Connery ne învăța de ce este mai bine să purtăm ciorapii și șosetele pe dos (în felul acesta cusătura interioară devine imediat cusătură exterioară și nu ne mai irită picioarele) și pe urmă m-am gândit câteva zile la acest lucru, apoi m-am luat cu altele și nu m-am mai gândit.
Dacă aș fi știut din timp cât de importante sunt șosetele și cât de diferite sunt… Nu puteai să scrii cartea mai devreme? Ai pățit la fel ca mine? Te-ai luat cu altele și ai tot amânat? Te cred, știu ce zici…
Și vreau să-ți mai spun că și eu am avut toate șosetele despre care povestești, doar că nu prea eram atent la ele… Sau uitam de ele, cum se întâmpla de exemplu cu șosetele-de-dimineață-care-îți-dau-alarma. Le țineam lângă pat, da, dar nu le auzeam și nu le băgam de seamă și întârziam mai tot timpul…
Sau șosetele ordonate, vai, despre ele știam că sunt pe undeva printre jucăriile aruncate peste tot, câtă ordine aș fi făcut dacă le-aș fi purtat… Bine că le-am recuperat măcar acum, după ce am citit cartea ta.
Le aveam pe toate, sunt sigur, dar nu aveam răbdare să port șosetele răbdătoare, sau eram prea supărat pe cineva ca să port șosetele care iartă sau măcar șosetele prietenoase, sau se făcea atât de târziu încât pierdeam toate clipele șosetelor de seară…
Acum, că am citit cartea ta, să știi că am strâns toate șosetele la un loc și sunt cu ochii pe ele. Nu o să le mai pierd și nici nu o să mai uit de ele. Bine măcar că alți copii, cei din ziua de azi, vor afla repede din cartea ta că în afară de șosetele cu imaginație, pe care știu că le poartă tot timpul, e bine să le poarte și pe celelalte
Te îmbrățișează cu drag, al tău cititor
Răzvan
