Protest în fața Guvernului!
Articol de bucurestifm, 18 noiembrie 2020, 20:04
Zeci de producători și lucrători din agricultură au participat, astăzi, la o manifestație în fața Guvernului.
Oamenii sunt nemulțumiți de măsura închiderii piețelor alimentare și a târgurilor care funcționau în spații închise. Ei cer executivului să revină asupra deciziei și să acorde sprijin pieței locale și lanțurilor scurte alimentare, inclusiv compensații pentru micii producători afectați.
Organizarea piețelor în aer liber s-a făcut fără asigurarea unor condiții minime pentru comercianți, au mai spus protestatarii.
Oamenii au afişat pancarte inscripţionate cu mesajele: „Deschideţi pieţele!”, „Supermarketurile-n câştig, ţăranii evacuaţi în frig!”, „Vrem soluţii concrete, nu ţărani evacuaţi din pieţe!”, „Pieţele pentru producătorii români!”, „Susţineţi ţăranii! Sprijinul tău e sămânţa acţiunii noastre”, „Agricultura familială la scară mică – ţărănească”.
În timpul mitingului, mai mulţi reprezentanţi ai producătorilor şi lucrătorilor agricoli au fost primiţi în Palatul Victoria pentru discuţii cu reprezentanţii Guvernului.
Producatorii agricoli spun că protestele vor continua până când Guvernul va găsi soluții la problemele semnalate de micii fermieri.