Campanie de informare cu privire la prevenirea îmbolnăvirii cu COVID-19, derulată de Crucea Roşie Română
Articol de bucurestifm, 24 noiembrie 2020, 16:47
Crucea Roşie Română derulează o campanie de informare privind prevenţia îmbolnăvirii de COVID-19, finanţată de Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională, prin intermediul apelului global al Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, informează un comunicat de presă al organizaţiei.
Campania a debutat în luna octombrie cu mai multe sesiuni de informare şi instruire a 470 de voluntari din 44 de filiale ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din ţară.
Începând cu data de 16 noiembrie, se desfăşoară o caravană de educaţie pentru sănătate atât prin sesiuni destinate elevilor, fizic şi online, cât şi prin deplasarea efectivă în comunităţi aflate în risc de infectare şi informarea directă a membrilor acestora.
Timp de patru luni, 23.500 de elevi din 40 de judeţe şi patru sectoare ale Capitalei vor participa la sesiuni de educaţie pentru sănătate şi vor primi suport emoţional atât în şcoli, cât şi în sistem online.
Totodată, 188.000 de adulţi, în special din mediul rural sau din comunităţi aflate în risc de infectare, vor primi recomandări despre prevenţia îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2, precum şi sfaturi despre efectele psihologice ale pandemiei, despre reducerea stigmatizării asociate cu COVID-19 şi despre modalităţile de reducere a stresului provocat de aceasta.
Un număr de 8.122 de familii nevoiaşe vor beneficia de pachete cu produse de igienă.