Expozitie de caricaturi realizate între1850 – 1989 la Palatul Suțu

Articol de bucurestifm, 24 noiembrie 2020, 12:37
Muzeul Municipiului Bucureşti expune la Palatul Suţu o serie de caricaturi din toate timpurile istorice moderne realizate între anii 1850 şi 1989. Grupate sub genericul „Caricatură şi umor. O peniţă satirică din colecţiile Muzeului Municipiului Bucureşti”, lucrările vor deveni accesibile pentru public începând cu data de 27 noiembrie 2020.
„Istoria s-a folosit constant de peniţa satirică, fiind cunoscute încă din antichitatea clasică desenele graffiti din oraşele romane, desene care satirizau nobili, împăraţi, funcţionari sau pur şi simplu oameni care aveau o fărâmă de putere, însă erau răi cu ceilalţi. Însă alţii erau preamăriţi, precum gladiatorii preferaţi, tribunii populari sau pur şi simplu se transmiteau mesaje politice. Fenomenul a traversat şi vremurile medievale, până la vestitul poet Francois Villon. În ceea ce priveşte zona ţării noastre, avem cu certitudine primele semne satirice prin revistele tipărite încă înainte de Cuza, dar care iau avânt în timpul domniei sale.
Recunoaştem, în aceste desene şi textele care le însoţeau, o realitate istorică de falii culturale şi comportamentale, rezistente şi astăzi, alimentate de nepotism, corupţie, superficialitate, şmechereală, demagogie. Desenul satiric şi-a deschis drum printr-o serie de broşuri, almanahuri şi calendare dedicate, precum Nichipercea (1859-1865), Scrânciobul (1869), Mefistofele (1876), Ghimpele (1874-1876), Calendarul Ghimpelui (1876), Calendarul Puricelui (1880-1881); albumul Contimporanii (1898); revistele Veselia (1904-1905) şi Piţigoiul (1946-1948). Anii dintre paranteze reprezintă numerele de revistă care au documentat acest proiect expoziţional.
Unul dintre primii şi cei mai talentaţi epigramişti sau slujitori ai satirei politice, mai ales, a fost ziaristul N.T. Orăşeanu, care s-a făcut cunoscut prin publicaţiile sale din Cronica scandaloasă a Oraşului (Bucureşti – n.n.) din perioada anilor 1858-1868, opinii pentru care a fost şi întemniţat.
Apoi îi putem aminti aici pe celebrii caricaturişti Constantin Jiquidi (vezi, între altele, Profiluri parlamentare din 1886 sau Camera liberală dintre anii 1897 şi 1898), Nicolae Petrescu Găină (vezi Contimporanii, 1898), Ary Murnu şi N. Baboceanu (vezi Contimporanii noştri, 1910); A. Mărculescu (vezi Parlamentul în caricatură, 1926); Aurel Jiquidi (vezi Mica publicitate din 1931), H. Gall (vezi cele 20 de caricaturi publicate în 1931); John Cobar (Direcţia Cadastrului, 1936); H. Lehrer şi M. Ramis (vezi Ministerul Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor în caricatură, 1936); Vladimir Al. Donescu (vezi activitatea sa în revista Vremea dintre anii 1928 şi 1938); Ion Anestin (la aceeaşi publicaţie); Nell Cobar (umor antifascist 1945, precum şi revista Piţigoiul 1945-1948), până la reputatul caricaturist, în acelaşi timp regizor şi scenarist, care a fost Matty Aslan (1924-1995). Cu acesta din urmă m-am întâlnit în toată adolescenţa mea, colecţionând caricaturile sale din ciclul „Una pe zi de Matty”, publicate în cotidianul România Liberă din ultimul deceniu al regimului comunist. Trebuie recunoscută peniţa satirică a lui Matty, care încondeia tarele mărunte ale regimului, fără oprelişti. Şi cu el ne vom întâlni în proiectul expoziţional dedicat satirei în istorie.
Expoziţia reprezintă o flanare istorică prin efortul de a determina schimbări de mentalitate şi comportamente cu ajutorul satirei, caricaturii şi umorului negru, uneori. Ce poate fi mai atrăgător decât să trecem cu umor şi haz pragul anilor, dintr-un an complicat şi greu de înţeles, 2020, către un 2021 mai cu speranţă” – afirmă Dr. Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti şi coordonatorul acestei noi expoziţii pe care publicul o poate vizita până în luna martie 2021.